Grigoraş nu l-ar vinde pe atacantul Mihai Roman pentru 600.000 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihai Roman ar putea părăsi formaţia Pandurii

Antrenorul echipei Pandurii, Petre Grigoraş, a spus că nu s-a purtat nicio discuţie cu atacantul Mihai Roman cu privire la un eventual transfer la Steaua. Tehnicianul a precizat că suma de transfer vehiculată în presă, de 600.000 de euro, este prea mică.

Petre Grigoraş a spus că nu s-a purtat nicio discuţie cu reprezentanţii clubului şi nici cu jucătorul, astfel că toate informaţiile au fost simple zvonuri: 

Am văzut şi eu la televizor şi în presă, dar deocamdată nu este nimic oficial, nu a avut loc nicio discuţie din câte ştiu eu între cele două cluburi. Sunt zvonuri, deocamdată. Din punctul meu de vedere, am şi declarat că el are nevoie de jocuri, are nevoie de Pandurii, aşa cum şi noi avem nevoie de el momentan. Cred că ar fi totuşi destul de greu ca Steaua să îl ia momentan, din punctul meu de vedere. Mihai nu ştie absolut nimic, nu a vorbit absolut nimeni nimic cu el, ce am citit noi în presă a citit şi el, deci nu se pune problema, nici n-ar fi normal acum, când mai sunt câteva etape, ca un club să ia legătura cu un anumit jucător". 

Roman a marcat de şapte ori pentru Panduri

Grigoraş susţine că suma vehiculată este prea mică: „Din punctul meu de vedere, 600.000 de euro nu e un preţ corect. E prea puţin. Cu 600.000 de euro, eu, dacă aş fi conducător la Pandurii Târgu-Jiu, nu i-aş da drumul”, a spus tehnicianul.

Mihai Roman a înscris şapte goluri în 13 partide disputate în acest sezon pentru Pandurii şi a fost convocat la lotul naţional.

Mai multe pentru tine:
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco