Gorjean decedat după ce a fost înţepat de albine

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bărbatul a decedat după ce a fost înţepat de albine                                        FOTO Pixabay

Un bărbat din comuna Drăguţeşti, judeţul Gorj,  a decedat, ieri seara, după ce a fost înţepat de mai multe albine.

Acesta deţinea aproximativ 20 de stupi şi, de obicei, purta costum de protecţie.

Un echipaj SMURD şi un altul de la Ambulanţă au intervenit şi au efectuat manevre de resuscitare, dar viaţa bărbatului nu a mai putut fi salvată. 

Localnicii au fost şocaţi de cele întâmplate: „Rămâi crucit când auzi aşa ceva. Era un om foarte harnic, un vecin cu care ne înţelegeam foarte bine. Nu ştiu ce s-a întâmplat şi de ce a fost înţepat“. 

Poliţia a deschis un dosar penal 

„Din primele cercetări efectuate de poliţişti la faţa locului, a reieşit faptul că bărbatul de 64 de ani, din comuna Drăguţeşti, era în stare de inconştienţă, pe o alee din spatele locuinţei.

La faţa locului s-a deplasat şi un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanţă Gorj care, în urma efectuării manevrelor de resuscitare, a constatat decesul persoanei.

În urma verificărilor efectuate privind stabilirea împrejurărilor faptei, a reieşit faptul că bărbatul, în timp ce desfăşura activităţi apicole, la stupii de albine pe care îi deţinea în curtea locuinţei, a fost înţepat de mai multe albine.

Cu ocazia cercetării la faţa locului şi examinării vizuale a cadavrului s-a constatat că nu prezintă leziuni pe corp, iar cadavrul a fost  transportat la SML Gorj în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzei decesului“, au transmis reprezentanţii Poliţiei Gorj.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”