Cum au vrut comuniştii să dărâme Coloana lui Brâncuşi şi să folosească metalul pentru o manifestaţie festivă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comuniştii aflaţi la putere în judeţul Gorj nu aveau nici cel mai mic respect faţă de capodopera lăsată de sculptorul Constantin Brâncuşi în municipiul Târgu Jiu. Prima dată au încercat să pună la pământ Coloana „fără de Sfârşit“ şi să valorifice metalul pentru a finanţa o manifestaţie comunistă, iar după câţiva ani au vrut să construiască locuinţe în parcul Coloanei, chiar lângă opera marelui sculptor.

Terenul de aici a ajuns să fie parcelat şi oferit cetăţenilor, însă neregulile au fost oprite la timp.Sfatul Popular al Oraşului Târgu-Jiu a atribuit terenul unde în prezent este parcul în care se află Colona „fără de Sfârşit“, pentru construcţia de locuinţe şi hale industriale.

În adresa nr. 51241 din 21 noiembrie 1956 a Secţiei Arhitectură şi Sistematizare din cadrul Sfatului Popular Regional Craiova, către Comitetul Executiv al Sfatului Popular Regional Craiova, se menţionează că „s-au semnalat o serie de abateri săvârşite de Sfatul Popular al Oraşului Târgu-Jiu, în ceea ce priveşte modul de atribuire de terenuri pentru amplasarea de construcţii industriale şi de locuit”. Printre aceste nereguli, se menţionează că Sfatul Popular „a desfiinţat parcul de la punctul «Coloana Infinitului», l-a parcelat şi l-a dat cetăţenilor în schimbul terenurilor expropriate din cartierul de la Sud de baza tubulară. Gravitatea constă în faptul că Sfatul Popular nu a luat în considerare ordinul CSAC anterior prin care se interzice desfiinţarea parcului, a parcelat acest teren şi a atribuit aceste loturi pentru construire – cetăţenilor expropriaţi”.

„Gheşefturi cu bani“

Comitetul Executiv al Sfatului Popular Regional Craiova a oprit construirea de locuinţe pe parcelarea «Coloana Infinitului» şi cerut „măsuri de sancţionarea celor din vina cărora se încalcă proiectele de sistematizare”.

Brâncuşologul Sorin Buliga, de la Centrul „Constantin Brâncuşi“, a prezentat reclamaţia unui cetăţean care prezenta o serie de nereguli cu privire la parcul Coloanei, unde copacii au fost tăiaţi, iar lemnul a fost pus pe foc: „Un alt document (nedatat) care certifică modul haotic de administrare a Parcului Coloanei (ca de altfel şi a oraşului Târgu-Jiu) este reclamaţia lui Dumitru P. Vasile către Preşedintele Consiliului de Miniştri al R.P.R., al cărei text îl redau în continuare:

«În faţa Fabricii de Confecţii a fost un parc frumos ca de 10 ha. între şoseaua naţională şi str. Tudor Vladimirescu, acest parc l-a făcut primari burgheziei în 1939, iar tovarăşi noştri din 1948 pînă acuma care conduce oraşul l-au distrus, lăsând ţăgani (lăeţi) să taie copaci din parc, care acum este un teren pustiu părăgănit, chiar funcţionari ai sfatului ca inginerul Negomireanu au dus acasă din parc lemne de foc cum este foarte bine vecini Gogîlniceanu şi maistrul Franţi. Aci există în mijlocul parcului un monument artistic coloana eternă făcută de artistul Brîncuşi cu un rînd de piatră de aici şi a dus-o în altă parte la lucrări de cîrpeală, acest parc şi rîndul de piatră l-a distrus şi la lăsat în părăgină pe motiv că era facut de burghezie, apoi a dat voie la nomazi să staţioneze aci şi ca să distrugă orice urmă de parc, a cedat terenul lui Groza şi la alţi ca schimb, Groza a încasat mii de lei pentru plaţuri de casă şi acum sfatul după ce a stricat totul şi a încurcat lumea, vroia să oprească oameni să nu construiască că ia venit poftă să facă iar parc. Această zăpăceală şi neglijenţă poate avea la bază gheşefturi cu bani şi combinaţii urîte că orice preşedinte de sfat cît de puţină cultură ar avea nu putea să lase să se distrugă un bun obştesc cum a fost parcul eroilor. Cerem ca parcul să fie refăcut imediat şi cerem ca vinovaţi care au condus oraşul Tg-Jiu din 1948 pînă azi să fie trimişi în judecată pentru distrugere de bunuri publice prin neglijenţă şi rea voinţă»”.
Mai multe pentru tine:
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Europa nu mai are luxul iluziei. Garanțiile de securitate pentru Ucraina presupun disponibilitatea de a lupta cu Rusia, avertizează președintele Finlandei
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Eclipsa solară din 21 septembrie 2025 deschide un nou capitol pentru fiecare semn zodiacal
Funcționar român, filmat cu prostituate: un serial inspirat din viața lui Plahotniuc stârnește controverse înainte de alegeri