Copil de şapte ani, spulberat pe o trecere de pietoni din Târgu Jiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un copil în vârstă de şapte ani a fost accidentat, aseară, pe bulevardul Constantin Brâncuşi, din Târgu Jiu, în timp ce traversa strada pe trecerea de pietoni.

 Micuţul era însoţit de bunica sa. Şoferul neatent are vârsta de 21 de ani şi este din Târgu Jiu. Acesta va fi cercetat penal pentru vătămare corporală din culpă. 

„Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că un tânăr, de 21 de ani, din municipiul Târgu Jiu, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Traian din direcţia străzii Constantin Brâncuşi către Griviţei, nu a acordat prioritate de trecere şi a acroşat un minor, de 7 ani, din oraşul Târgu Cărbuneşti.

Minorul traversa regulamentar strada, prin loc permis, marcat şi semnalizat corespunzător , fiind însoţit de bunica sa.

Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă“, a spus Victor Ţuhaşu, purtător de cuvânt al Poliţiei Gorj.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"