Autospecială de poliţie accidentată. Doi agenţi de poliţie au ajuns la spital

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maşina de poliţie a ajuns într-un şanţ                                                                       Foto: Facebook

O maşină de poliţie în care se aflau doi agenţi a fost lovită de către un autoturism care a intrat pe contrasens.

Accidentul a avut loc a avut seara trecută în zona Plopşoru, pe Drumul Naţional 66. Cei doi agenţi de poliţie au suferit leziuni şi au ajuns la spital

„În timp ce autospeciala se deplasa regulamentar din direcţia Craiova spre Tg Jiu, a fost acroşat de un autoturism care a pierdut controlul directiei de mers şi a pătruns pe contrasens.

In urma impactului, doi agenti de politie au suferit leziuni şi au fost transportati la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. 

Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest,  rezultatul fiind negativ.

In cauza s a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă“, au transmis reprezentanţii Poliţiei Gorj

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!