Vila din Sinaia a prințului Paul de România, vândută de ANAF. Prețul obținut la licitație a uimit experții imobiliari

0
Publicat:

După două licitații eșuate, Fiscul a reușit în cele din urmă să vândă vila de lux deținută de Prințul Paul Philippe al României, situată la Sinaia. Nepotul regelui Carol al II-lea a fost condamnat definitiv în 2020, în dosarul „Ferma Băneasa”.

Conac de vânzare în Sinaia. FOTO ANAF

Statul are obligația să confiște de la toți cei condamnați – inclusiv de la Prințul Paul, care a fugit din țară – suma de 4.000.000 de euro. Din vânzarea vilei din Sinaia (Prahova), autoritățile au recuperat însă doar 140.000 de euro, potrivit realitatea.net

Prințul Paul al României a rămas liber după ce justiția franceză a refuzat să îl extrădeze în țară pentru a executa pedeapsa de trei ani și patru luni de închisoare, hotărâtă de Înalta Curte de Casație de la București.

Cu toate acestea, a pierdut definitiv vila din Sinaia, pe care statul i-a confiscat-o în urma scandalului de corupție. Proprietatea a fost evaluată anul trecut de experți la 1.200.000 de lei.

Cel care a cumpărat-o a făcut o investiție excelentă. Prețul este foarte mic, chiar dacă suprafața nu era foarte mare. Totuși, nu se mai poate replica o asemenea proprietate în zilele noastre. Este o bijuterie, chiar dacă poate necesita reconsolidare și reamenajare”, a declarat Eduard Uzunov, expert imobiliar, citat de presa locală.

Detalii despre vila lui Paul

Imobilul a aparținut lui Paul Philippe al României, fiul lui Mircea Grigore Carol Lambrino, care era născut din căsătoria morganatică, nerecunoscută de familia regală, a lui Carol al II-lea cu Zizi Lambrino.

Prețul de pornire a licitației a fost de 1,2 milioane lei, plus TVA (241.000 euro).

Pe lângă clădirea în sine, s-a pus la vânzare și terenul aferent, în suprafață de 156 de metri pătrați.

Acum, pentru 140.000 de euro, cel care a cumpărat imobilul a primit la pachet:

- cotă de 1/1 din unitate individuală – apartament nr. 1, situată în localitatea Sinaia, judet Prahova, str. Theodor Aman, nr. 2, în suprafata totala de 303 mp - suprafață construită (221,51 mp suprafață utilă), având nr. cad. 23594-C1-U1, compusă din demisol 1: suprafață construită - 42.32 mp, suprafață utilă - 25.08 mp și demisol 2: suprafață construită - 115.46 mp, suprafață utilă - 81.34 mp; parter: suprafață construită 6.90 mp indiviz din 13.21 mp, suprafață utilă - 5.33 mp indiviz din 10.21 mp; mansardă: suprafață construită - 138.18 mp, suprafață utilă 109.76 mp; terasă - 4.90 mp și balcon - 4.07 mp.

- părți comune, conform cărții funciare: acoperiș, casa scării, coș de fum, scări exterioare.