Viceprimarul Târgoviştei, Cozmin Bozieru, suspendat din funcţie de către Prefectura Dâmboviţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Viceprimarul Târgoviştei, Cozmin Bozieru, a fost suspendat din funcţie de către Prefectura Dâmboviţa, în această dimineaţă.   Mişcarea vine ca urmare a unei decizii a UNPR Dâmboviţa de excludere a lui Bozieru din pardit.

   

"Partidul ne-a trimis o adresă, iar noi am luat act şi am procedat ca atare. Am trimis o înştiinţare la Primărie, dar şi lui personal despre încetarea mandatului”, a declarat prefectul Ioan Marinescu. 

Primăria Municipiului Târgovişte trebuie să ia acum act de această decizie a Instituţiei Prefectului şi pentru că retragerea sprijinului politic înseamnă şi pierderea calităţii de consilier local, va fi numit următorul pe listă.

De altfel, surse din cadrul Primăriei Târgovişte au spus că Bozieru şi-a eliberat deja biroul. 

Bozieru: I'll be back

"Prea multe nu am să comentez pentru că decizia de excludere a mea din partd nu este finală. Eu am depus contestaţie la această excludere. O să contest şi ordinul emis de Prefectura Dâmboviţa pentru că mă bazez pe faputl că deciza nu e definitivă. În acest moment eu mi-am piedut atribuţiile atât de viceprimar, cât şi de consilier local, până la soluţionarea în instanţă a cauzei mele. Următoarea numire ar trebui să se facă până la sfârşitul lunii viitoare, însă până atunci eu sper să îmi clarific situaţia. 

Oricum, I'll be back", a declarat Cozmin Bozieru pentru Adevărul. 

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!