Tezaur de pe vremea lui Mihai Viteazul, descoperit în Târgovişte în urma unor săpături arheologice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Momentul când tezaurul a fost descoperit. FOTO: Arheologie Medievală în Târgovişte

În vara anului 2017, un antreprenor târgoviştean a solicitat Complexului Naţional Muzeal Curtea Domnească Târgovişte încheierea unui contract pentru descărcarea de sarcină arheologică a unui teren situat în apropierea bisericii Sf. Nicolae Androneşti, unde acesta dorea să ridice o construcţie.

Solicitarea s-a dovedit a fi de bun augur pentru zestrea arheologică a fostei Capitale a Ţării Româneşti. După o muncă de câteva luni, arheologii Curţii Domneşti au reuşit să restituie oraşului istoria acelui loc. 

Printre numeroasele obiecte descoperite se regăsesc şi cele ascunse în grădina din vremea lui Mihai Viteazul. 

Obiectele au fost datate cu ajutorul unei monede care a circulat în epocă, aflată în asociere cu ceramică identică ca tip cu cea din grupul de obiecte/tezaur, însă fragmentară. Este vorba de un mic tezaur, un depozit de obiecte, unele liturgice, altele decorative, care merită a fi cunoscute şi pe această cale. Din cele şase obiecte, trei aparţin tipului de ceramică decorativă; două sunt de aramă, o căldăruşă pentru agheazmă şi o anaforniţă. 

„Păstrat destul de rău, a mai fost descoperit şi capătul metalic al unui toiag. Am reconstituit, după restaurare, modul în care au fost depuse obiectele în groapă. Artefactele au fost restaurate cu multă pricepere de către specialiştii Laboratorului de Conservare şi Restaurare aparţinând instituţiei noastre muzeale”, se arată pe pagina Arheologie Medievală în Târgovişte.

Cum şi-a ascuns biserica bunurile, de frica otomanilor

„Se întâmpla în august 1595. Mihai vodă îşi repliază armata către Târgovişte, după lupta de la Călugăreni. Îl aşteptau aici Doamna Stanca şi Pătraşcu coconul, sosiţi la curte încă din noiembrie anul trecut, odată cu tezaurul ţării. 

Pe urmele sale, umilit şi mânios în acelaşi timp venea Sinan Paşa. Ştia că Mihai vodă nu se poate apăra, Târgoviştea fiind un oraş de scaun unde sultanul poruncise să nu se ridice ziduri de apărare. Paşa îşi zorise spre Târgovişte cele mai rapide unităţi de cavalerie, în speranţa că-l va ţine în loc pe domn până la sosirea sa. Mihai vodă se retrage însă spre munte, cu armată, cu boieri, cu tot. Oraşul rămâne pustiu. 

Oamenii fug care încotro. Cel mai greu le este preoţilor care erau nevoiţi să aleag între icoanele care cu atâta migală au fost pictate, policandre, clopote etc. Multe biserici au tainiţe. Sub podea, în grădină, oriunde se putea săpa o groapă care să nu răsune a gol sub lanţurile de control ale turcilor. 

   

În curtea bisericii Sf. Nicolae trebuie să fi fost o mare agitaţie în acele zile. Era o biserică frumoasă, închinată Domnului şi oraşului de Manea vornicul şi soţia Vlădaia în ultimii ani ai lui Radu de la Afumaţi. Poate în cinstea bătăliei purtată de Radu cu agarenii la Târgovişte. Cine ştie...

În fundul unei grădini cineva sapă o mică groapă. Pune cu grijă în ea nişte obiecte, se închină uitîndu-se la biserică şi pleacă. Nu era o mare avere pentru el. Pentru istoria oraşului, însă...”

    

Vă recomandăm să mai citiţi:

O nouă descoperire „de lux” la Curtea Domnească din Târgovişte. Cercetătorii au scos la lumină două farfurioare din faianţă decorativă

O descoperire arheologică în zona centrală blochează o construcţie în zona centrală a Târgoviştei

Mai multe pentru tine:
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile