Studenţii Universităţii Valahia şi poliţiştii de prevenire, în vizită la Penitenciarul de Femei  Ploieşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cele mai emoţionante momente sunt  acelea în care deţinutele povestesc despre viaţa de familie sau viaţa pe care au avut-o anterior condamnării, în general, precum şi circumstanţele care le-au condus la săvârşirea faptelor penale.

Pentru a marca  „Ziua Internaţională a Studenţilor”, strucura de prevenire a criminalităţii a organizat o vizită la Penitenciarul de Femei Ploieşti -Târgşorul Nou, la care au participat 18 studenţi de la Universitatea Valahia din Târgovişte.

Activitatea s-a înscris în proiectul „Dincolo de aparenţe”,  derulat în parteneriat cu Penitenciarul Găeşti, Penitenciarul de Maximă Siguranţă Mărgineni, Penitenciarul de Femei Ploieşti - Târgşorul Nou, Inspectoratul Şcolar Judeţean Dâmboviţa şi Universitatea „Valahia” din Târgovişte.

"Aflat la cea de-a VII-a ediţie tocmai datorită impactului pe care l-a avut în rândul elevilor, studenţilor, cadrelor didactice şi părinţilor, programul vizează  valorificarea experienţei de viaţă a deţinuţilor prin conştientizarea de către beneficiari a efectelor negative pe care le are încarcerarea asupra individului şi a importanţei respectării legilor. În cadrul întâlnirii, persoanele private  de libertate au povestit despre   experienţele lor de viaţă, au răspuns  întrebărilor tinerilor  şi au încercat să transmită mesaje celor prezenţi astfel încât aceştia, la rândul  lor, să înveţe ceva din experienţa persoanelor privative de libertate", se arată într-un comunicat al IPJ Dâmboviţa.

Totodată, studenţii au avut  posibilitatea de a cunoaşte condiţiile de custodiere  şi programul zilnic al  persoanelor private de libertate, programele şi activităţile specifice desfăşurate de personalul de specialitate din cadrul penitenciarului.

Cele mai emoţionante momente sunt  acelea în care deţinutele povestesc despre viaţa de familie sau viaţa pe care au avut-o anterior condamnării, în general, precum şi circumstanţele care le-au condus la săvârşirea faptelor penale.

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Momentul superb mamă-fiică dintre Kate Middleton și Prințesa Charlotte! Au strălucit la concertul special de colinde
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei