Sorana Cârstea e pe val. Câte poziţii a urcat în topul mondial

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tenismena târgovişteanca Sorana Cârstea pare să îşi reintre în formă. Ea a înregistrat un salt impresionant în clasamentul WTA, dat publicităţii luni.

Astfel, sportiva din Târgovişte a urcat 42 de poziţii faţă de săptămâna precedentă, până pe locul 194 in lume.

Sorana are un bilanţ excelent în 2016, cu nouă victorii şi doar o înfrângere. Din cele două turnee la care a participat, Sorana a câştigat unul, iar la celălalt a pierdut finala. Cea mai bună performanţă a Soranei în 2015 este reprezentată de calificarea în turul doi al BRD Bucharest Open. Ea a pierdut în singura manşă secundă atinsă în acest sezon în circuitul WTA contra Andreei Mitu, cu 5-7, 6-2, 6-4.

Sorin Erlic, fostul antrenor al Soranei, declara pentru "Adevărul" că tenismena poate trece peste perioada critică doar câştigând meciuri.

“Ştiu că trece printr-o perioadă mai grea, dar eu am încredere în ea că poate să revină, pentru că nu şi-a spus încă ultimul cuvânt. Are doar 25 de ani. S-a tot vorbit că este îndrăgostită şi de aceea nu este concentrată la joc. Îndrăgosteala e normală la vârsta asta. Vorbeşte cu băiatul ăsta din Columbia deja de un an. Este şi el în tenis şi se înţeleg foarte bine. Treaba e că victoriile îţi aduc victorii. Ea cred că are nevoie de un turneu bun care să îi dea încredere, pentru că asta îi lipseşte acum. poate nu se potriveşte nici cu staff-ul pe care îl are, dar eu sper să îşi revină. Trebuie să fie în primul rând sănătoasă, pentru tenisul e un sport foarte dur”. 


Foto: cstargoviste.ro

E mai bine dotată fizic decât Halep

Fostul antrenor al Soranei mai spune că târgovişteanca are toate atuurile de a reveni în top: este talentată, inteligentă şi “e mai bine dotată fizic decât Halep”.

“Nu ştiu dacă e posibil să câştige un titlu de grand slam, pentru că nici Simona Halep nu a reuşit, deocamdată, deşi e numărul doi mondial. Nu e imposibil. Eu cred că e mai bine dotată fizic decât Halep. Un concurs bun ar trebui să o propulseze în top din nou. Eu dacă ar fi să vorbesc cu ea i-aş da încredere. De asta are nevoie. Nu faci nimic fără muncă. E nevoie de automatisme, de miliarde de lovituri. Ce vedem la televizor sunt jucători care au de la 15 ani în sus de tenis”, explică antrenorul Soranei.

Sorana Cîrstea, performanţe: 

Turul trei la Australian Open (2012, 2013)

Sfert de finală la Roland Garros (2009)

Turul trei la Wimbledon (2009, 2012)

Turul trei la US OPen (2009)

Titlu WTA la Tashkent (2008)

Finală la Toronto (2013)

PE ACEEAŞI TEMĂ:

Sorin Erlic, antrenorul din copilărie al Soranei Cîrstea: „E mai bine dotată fizic decât Halep. Un concurs bun ar trebui să o propulseze din nou în top“

Mai multe pentru tine:
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
33 de ani fără Anda Călugăreanu. Saveta Bogdan: „Ioana a rămas a nimănui, după decesul mamei. Dan Tufaru o internase la o casă de copii”. Cum arată mormântul artistei?
Alimentul de care Fuego nu se atinge: „Cel mai nociv pentru ființa umană”. Îi îndeamnă pe toți să-l evite
Defectele care i-au condamnat pe români la sărăcie. Cum au frânat dezvoltarea țării ignoranța, corupția și superstițiile
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Un tezaur roman, ascuns timp de 8 ani, după ce a fost descoperit cu un detector de metale
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
O contabilă din Kenya a ajuns femeie de serviciu în România și trăiește cu frică. „Mi-e teamă în fiecare zi să nu fiu...”
„Salvatorii” controversați care au sucit mințile românilor. Cum au ajuns să fie venerați de milioane de oameni
La șase luni de la naștere, Jennifer Lawrence a luat o decizie radicală: „Sânii mei...”
Păreri pro și contra despre Catedrala Mântuirii Neamului. Mihai Găinușă: „Bolnavii care nu plătesc CASS vor merge la Catedrală, nu la camera de gardă”. Ce spune Dan Negru?