Săndoi, antrenorul Chindiei, nu se culcă pe o ureche după prima victorie din baraj

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: AFC Chindia

Tehnicianul echipei Chindia Târgovişte, Emil Săndoi, a declarat duminică seară, după meciul cu CS Mioveni, scor 2-0, că formaţia sa nu va face greşeala de a crede că este deja câştigătoarea barajului pentru Liga 1.

“În niciun caz nu vom face greşeala să credem că suntem câştigătorii acestui baraj. Şi noi aveam nişte probleme pentru această partidă. Toate meciurile le-am jucat cu cuţitul la os. Am sperat până în ultimul moment şi la meciul cu Voluntari că în partea cealaltă se poate întâmpla un rezultat care să ne fie favorabil. Am jucat o partidă decisivă cu câteva zile înainte, astăzi iar o partidă decisivă şi peste trei zile iar o partidă decisivă. Din punctul ăsta de vedere suntem dezavantajaţi. Cred că per total este o victorie meritată astăzi, dacă ne gândim şi la ocazii., Dar este un rezultat care din punctul meu de vedere poate să păstreze suspansul”, a spus Săndoi la Digi Sport.

Formaţia Chindia Târgovişte a învins, duminică seară, la Ploieşti, cu scorul de 2-0 (1-0), echipa CS Mioveni, în prima manşă a barajului de menţinere / promovare în Liga 1. Golurile au fost marcate de Bic ’14 şi Ivancic ’74.

Chindia Târgovişte: Aioani – Martac, Benga, Dinu, Dumitraşcu – Raţă, Bic – Neguţ (Florea ’58), Yameogo, Şerban (Ivancic ’38) – Berisha (Mihai ’79). Antrenor: Emil Săndoi

CS Mioveni: Croitoru – Alexe, Gherghe, Burnea, Beta (Stoica ’71) – Anghelina (Costin ’78), Şerban – Işfan (Massaro ’38), Herghelegiu (Coşereanu ’71), Rădescu – Balint (Măzărache ’78). Antrenor: Claudiu Niculescu

Cartonaşe galbene: Şerban ’13, Martac ‘28, Dinu ’61, Bic ’87, Ivancic ‘90+2 / Anghelina ‘49

Meciul a fost arbitrat de Istvan Kovacs, ajutat de Vasile Marinescu şi Ovidiu Artene. Arbitru de rezervă a fost Marian Barbu, iar observator Marian Salomir.

Returul este programat miercuri, 12 august, la Mioveni, începând cu ora 18.30.

Mai multe pentru tine:
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Droguri sub formă de jeleu, distribuite copiilor și elevilor din școli? Cătălin Țone, fost șef al Serviciului Antidrog din Poliția Capitalei: „Acestea sunt jeleurile viu colorate cu care ne sunt dr@gați copiii”
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea