Radu Popa vrea să plece şi din PSD, după demisia din funcţia de consilier al lui Ponta

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Demisie după demisie. Radu Popa vrea să plece şi din PSD

După ce a plecat de sub aripa premierului Victor Ponta, deputatul PSD de Târgovişte, Radu Popa, are de gând să plece şi din PSD. Cel puţin aşa susţine Adrian Ţuţuianu, preşedintele filialei din Dâmboviţa.


"Înţeleg din foarte multe locuri că intenţia lui este de a pleca din partid. N-am discutat cu el şi nici nu mă interesează ce face", a declarant Ţuţuianu. 

Radu Popa s-a făcut remarcat printr-un atac la adresa preşedintelui executiv al PSD, Liviu Dragnea, pe fondul discuţiilor privind eşecul din alegerile prezidenţiale. Imediat după scrutin, deputatul îşi ironiza colegii din Comitetul Executiv al PSD, printre care şi Dragnea, pentru că "aceştia ar fi pus eşecul pe seama americanilor".

Radu Popa a trecut, în septembrie 2014, de la PPDD la PSD şi, tot atunci, anunţa că a fost numit consilier pe probleme de politică al lui Victor Ponta. 

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele