Primăria Târgovişte îşi propune să dezvolte proiecte de 35 de milioane de euro în 2017

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristian Stan a făcut precizări şi în ceea ce priveşte proiectul de reabilitare termică a blocurilor de locuinţe, pentru care cererea de finanţare urmează să fie depusă la începutul lunii ianuarie 2017

Primăria Târgovişte are planuri măreţe pentru 2017. Edilul Cristian Stan anunţă că are în vedere unele proiecte începute deja, dar şi proiecte noi, avangardiste, care vor depăşi ca valoare suma de 35 de milioane de euro. Banii sunt disponibili din fondurile europene, dar şi pe anumite axe de finanţare locală.

"Anul 2017 va fi un an de referinţă cu privire la investiţiile care vor fi demarate la nivelul Târgoviştei. Am convingerea că anul 2017 va aduce şi implementarea primelor proiecte cu finanţare europeană pe noul Program Operaţional Regional 2014-20120, pe programul privind capital uman, pe Axa 10 privind infrastructura educaţională, pe Axa 4, proiecte care la nivelul municipiului vor depăşi 35 de milioane de euro, până la finalul perioadei de implementare. Şi mă refer la proiectul privind transportul public local, mă refer cele 13, 14 unităţi de învăţământ care în momentul de faţă sunt la stadiul de proiectare şi urmează să fie aprobaţi indicatorii tehnico-economici în Consiliul Local Municipal, mă refer la bazele sportive pe care vrem să le facem la câteva licee, mă refer la proiectele pe care noi le avem pe zona Direcţiei de Asistenţă Socială, Grupurile de Acţiune Locală, pe Romlux, Priseaca, Cartierul Matei Voievod”.

Primăria va continua, din luna martie, programul de investiţii din bugetul propriu, fiind deja stabilite lucrările care intră la execuţie. Astfel, administraţia locală prevede:

1. Reabilitare şi modernizare drumuri de interes local în cartierul Priseaca: străzile Soarelui, Prisecii, Câmpului şi Dâmboviţei

2. Reparaţii capitale străzi din municipiul Târgovişte, lotul 1: străzile Constantin Brâncoveanu – arteră paralelă, Justiţiei, Iazului, Morilor, Horia, Cloşca, Crişan, Berzei, Gheorghe Petraşcu, Gimnaziului

3. Reparaţii capitale străzi din municipiul Târgovişte, lotul 2: străzile col. Băltăreţu, mr. Ion Alexandrescu, şos. Găeşti

4. Reparaţii capitale străzi din municipiul Târgovişte, lotul 4: străzile Nicolae Filipescu, Intrarea Teiş

5. Amenajarea şi dotarea cu echipamente a 13 locuri de joacă pentru copii în municipiul Târgovişte, pe următoarele locaţii:

-Micro VI, strada Arcaşilor, în spatele blocului 39;

-Micro VI, strada Transilvaniei, între blocurile 50, 52 şi 64;

-Micro VI, strada dr. Marinescu, în spatele blocului 79;

-Aleea Trandafirilor, în spatele blocului 8;

-Cartierul CFR, strada Păcii;

-Intersecţia străzilor Radu de la Afumaţi cu General I.E. Florescu;

-Între strada Radu de la Afumaţi şi strada George Cair;

-Intersecţie strada Vlad Ţepeş cu strada Căpitan Stănică Ilie;

-Intersecţie strada Mihai Popescu cu strada Pandurilor;

-Strada Benone Georgescu, în spatele autogării Atyc;

-Micro III, bulevardul Eroilor, în spatele blocului C;

-Micro XI, Calea Bucureşti, în spatele blocului H2;

-Micro VI, bulevardul Unirii, în spatele blocului 72.

6. Reparaţii străzi în municipiul Târgovişte, altele decât cele cuprinse în primele loturi: străzile Tighina, Herţa, Alexandru Ilie, Rovine, Pictor Ion Crăciun, Leo Plângă, Bastionului, Maior Oprescu Adrian, Nifon.

7. Asfaltare străzi în cartierul Priseaca, etapa a II-a (restul de străzi)

8. Amenajarea a 2-3 cluburi ale pensionarilor după modelul celui din microraionul 6, inaugurat recent.

9. Centura municipiului Târgovişte – la sfârşitul lunii ianuarie a fi declarat câştigătorul licitaţiei pentru lucrările de execuţie.

De asemenea, Cristian Stan a făcut precizări şi în ceea ce priveşte proiectul de reabilitare termică a blocurilor de locuinţe, pentru care cererea de finanţare urmează să fie depusă la începutul lunii ianuarie 2017, având în vedere ca la sfârşitul acestei luni se va deschide axa de finanţare.

Mai multe pentru tine:
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant