Prezenţe exotice în Babel Fast. Actorii străini au prezentat un dans indian şi de teatru kathakali

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Asociaţia Internaţională pentru Artele Spectacolului şi Cercetare, cu denumirea prescurtată IAPAR, a prezentat la Târgovişte, în cadrul #babelfast2019 un spectacol de teatru-dans bazat pe tehnici vechi de dans indian şi de teatru kathakali.

„In transit” a însemnat mişcare fluidă într-un spaţiu infinit. Interpretele au dovedit mobilitate şi expresivitate, iar publicul a luat cu el starea de linişte indusă de melodiile cu specific indian. Spectacolul „Julius Caesar” al trupei din Algeria, Forssane el Rokeh (Cavalerii deşertului), a reprezentat o viziune proaspătă asupra cunoscutului text de William Shakespeare. S-au remarcat câţiva actori cu abilităţi muzicale şi corporale speciale. Chiar dacă vremea a fost mai răcoroasă, Scena Kalejdoskop din Polonia s-a bucurat de public numeros în Piaţa Mihai Viteazul. 

Don Juan a avut ieri seară la Târgovişte foarte multe pretendente şi inima lui nu s-a putut hotărî, astfel încât focul dragostei a mistuit-o. 

„Echipa Teatrului Tony Bulandra este mândră şi recunoscătoare că anul acesta i s-au alăturat: Mavexim Dacia (Partener oficial de mobilitate al Festivalului Babel 2019), Asociaţia Naţională a Surzilor din România-filiala Dâmboviţa (partener care asigură componenta de responsabilizare socială din cadrul Festivalului Babel 2019, unică în sfera festivalurilor de teatru din România) şi, nu în ultimul rând, sponsorii: UNITER, HeildelbergCement, Banca Transilvania, Jidvei, Rondo Carton, Newmarkt”, se arată într-un comunicat al Teatrului TOny Bulandra din Târgovişte.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!