Percheziții la hoții de țuică din Dâmbovița. Mascații i-au luat ca din oală pe cinci bărbați VIDEO

0
Publicat:

Polițiștii din cadrul Poliției Moreni, sub coordonarea unui procuror de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Moreni, au descins la mai mulți indivizi bănuiți de furt de țuică.

Oamenii legii au pus în aplicare cinci mandate de percheziție domiciliară, la cinci persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

„Persoanele depistate vor fi conduse la sediul poliției, pentru audieri. Cei în cauză sunt bănuiți că, în cursul lunii decembrie a.c., ar fi pătruns în trei locuințe, din Moreni și I.L. Caragiale, de unde ar fi sustras diverse bunuri (cazan țuică, unelte electrice, mâncare, ș.a.). Cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz, urmând să fie dispuse măsurile procedurale prevăzute de lege”, se arată într-un comunicat al IPJ Dâmbovița.

Percheziții la primării

Poliţiştii din Dâmboviţa, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, au făcut, în urmă cu câteva luni, 11 percheziţii în trei judeţe şi în Capitală, într-un dosar care vizează infracţiuni de constituire a unui grup infracţional organizat, deturnarea licitaţiilor publice, fals şi înşelăciune.

Una dintre descinderi a avut loc la sediul Primăriei Tărtăşeşti, din Dâmboviţa, existând suspiciunea că au fost deturnate licitaţii privind realizarea unui sistem de apă şi canalizare.

Potrivit unui comunicat dat publicităţii de IPJ Dâmboviţa, şapte dintre cele 11 descinderi au avut loc în judeţul Dâmboviţa, două în judeţul Prahova, una în Constanţa şi una în municipiul Bucureşti.

Razie în Titu

În urma unei ample razii desfășurate în Titu, din Dâmbovița, polițiștii au oprit, pentru control, pe raza localității Braniștea, un autoturism condus de un bărbat de 43 de ani, din Văcărești, care era băut.

„Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, acesta a fost supus testării cu etilotest, prezentând o alcoolemie cu o valoare de 1,00 mg/l alcool pur in aerul expirat. Bărbatul a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice, iar, în cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, au precizat oamenii legii.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”