Muntele sacru al dacilor, aproape de a ajunge „staţiune de interes naţional“. Ce ar urma să se întâmple în zona Padina-Peştera

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Asociaţia TuristicăPadina - Peştera

Staţiunea Padina - Peştera din Munţii Bucegi, iubită de turişti pentru peisajul încă virgin, este pe drumul către declararea ca "staţiune montană de interes naţional".

Proiectul de transformare a platoului Padina-Peştera din Munţii Bucegi este în dezbatere publică de Ministerul Turismului, iar hotelierii salută acest demers al autorităţilor judeţene.

"Zona Peştera-Padina din Moroeni este cea mai frumoasă zonă montană din România, o zonă care poate concura fără emoţii cu Ischgl sau Val Gardena ori Zermatt sau Les Trois Vallees! Nu spun asta numai din patriotism local ci şi pentru că Dumnezeu ne-a dat nouă aici Sfinxul, Babele, Peştera Ialomiţei, toate acestea aflate sub ochii muntelui sacru al dacilor, Kogaionul. La 130 de ani de la construcţia primei cabane, declararea zonei Peştera-Padina ca Staţiune Turistică de Interes Naţional înseamnă un vis care acum a devenit o realitate", a precizat Valentin Calcan, preşedintele Asociaţiei Turistice Padina - Peştera.

Primarul comunei Moroieni, pe cărei raza teritorială se află staţiunea Padina - Peştera, spune că investiţiile nu vor întârzia să apară imediat după declararea zonei ca staţiune de interes naţional.

"Noi avem cu 100 de puncte în plus faţă de fişa pe care ne-au cerut-o cei de la Minister. În privinţa curăţeniei au fost, într-adevăr, probleme, dar s-a constituit un serviciu de Poliţie Locală pe care raza localităţii şi nu vor mai campa oamenii după cum vor, o să avem farmacie în zonă, un birou de schimb valutar la Hotel Peştera. Ministerul Turismului şi al Dezvoltării urmează să investească într-o pârtie de ski, dar şi într-un centru multi funcţional. Mai mult, în perioada următoare sunt anunţate multe alte investiţii deja finanţate, cum ar fi DJ 713 Dichiu - Piatra Arsă. De asemene, un constructor care are aproximativ 70 de hectare spre Piatra Arsă vrea să îşi creeze infrastructura. Zona se va dezvolta", spune Moraru Mihai Laurenţiu, primarul comunei Moroieni.

Deocamdată, zona este deficitară la multe aspcecte, cum ar fi curăţenia, apa şi canalizarea, drumul de acces şi locurile de cazare. În special, nu există un operator de salubrizare în zonă şi nici pubele de gunoi suficiente nu sunt.  

FOTO Asociaţia TuristicăPadina - Peştera 

 

"Eu sper să nu ne afecteze toate aceste lucruri negative care apar despre noi, cum ar fi gunoaiele sau drumul, pentru că avem şi mult mai multe lucrui frumoase de arătat, cum ar fi 7 izvoare, Babele şi Sfinxul, Peştera Ialomiţei şi atâtea obiective. Probabil că Braşovul şi Prahova se gândesc că turiştii nu mai merg până la Predeal şi Sinaia, ci se opresc în staţiunea Padina", mai spune edilul.

La acest moment în zona montană din Dâmboviţa sunt câteva cabane şi un singur hotel. Prima discuţie despre realizarea unei staţiuni montane la Padina-Peştera s-a făcut în 2009, când ministrul Turismului de la acea dată, Elena Udrea, a participat, la Peştera, la conferinţa "Bucegi - investiţie în viitor".

Proiectul prezentat în această conferinţă prevedea dezvoltarea zonei turistice Padina - Peştera prin construirea de pârtii de schi, de piscine, instalaţii de transport pe cablu pentru persoane, echipamente pentru producerea zăpezii artificiale şi echipamente de iluminat nocturn al pârtiilor, precum şi reabilitarea şi modernizarea infrastructurii rutiere. 

Proiectul de dezvoltare a zonei turistice Padina - Peştera prevede construirea a patru pârtii, care au lungimi cuprinse între 800 şi 3.400 de metri. De asemenea, proiectul prevede construirea de piscine, ştranduri şi bazine de kinetoterapie. După anunţarea proiectului de realizare a staţiunii Padina-Peştera, Consiliul Judeţean Dâmboviţa a început exproprierea unor terenuri în zonă pentru construirea de pârtii.

Mai multe pentru tine:
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”