Moreni: Noi străzi din Schela Mare, racordate la reţeaua de apă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Situaţia furnizării apei reci la robinete în cartierul Schela Mare din Moreni începe să se apropie de normalitate. Apa rece curge la robinetele de pe Str. Sirius, în regim non-stop. Este vorba de încă o stradă din cartierul Schela Mare-Moreni unde administraţia locală derulează un proiect de racordare la sistemul public de apă al oraşului.

O parte din cartierul Schela Mare nu a fost racordată la reţeaua de apă a oraşului, modernizată cu fonduri europene, astfel că administraţia locală a decis să efectueze lucrări în zona menţionată, cu fonduri de la bugetul local – mai precizează edilul-şef.

,,Proiectul este finanţat integral din bugetul local, are o valoare de 376.796 lei. Lucrările au fost demarate luna trecută, iar durata realizării proiectului a fost stabilită pentru trei luni. Lungimea extinderii este de 1.006 m, vor fi instalaţi hidranţi de incendiu exteriori, vor fi realizate racordurile individuale şi branşamentele necesare. În luna august au fost finalizate lucrările de extindere a reţelei de alimentare cu apă pe Str. Trandafirilor. În prezent, Str. Sirius a fost racordată la sistemul public de alimentare cu apă. Tot în cartierul Schela Mare, vor fi demarate, în scurt timp, lucrări de extindere a reţelei publice de alimentare cu apă şi pentru Str. Ghioceilor”, a declarat, pentru radiominisat.ro, primarul oraşului Moreni, Constantin Dinu.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”