„Icoana din sufletul copilului”, expoziţie la Curtea Domnească

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Icoana din sufletul copilului

Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte găzduieşte în perioada 28 martie – 22 aprilie 2012 , expoziţia „Icoana din sufletul copilului”,  eveniment organizat anual în parteneriat cu Şcoala “Matei Basarab” din Târgovişte, cu ocazia Sărbătorilor Pascale.

Vernisajul va avea loc, miercuri, 28 martie 2012 la Muzeul de Istorie, str. Calea Domnească, nr. 189, începând cu orele 1100. Picturile din cadrul acestei expoziţii sunt create de elevi din clasele V-VIII ai  Şcolii “Matei Basarab”.

Copiii care şi-au expus picturile în cadrul acestei expoziţii, unii la prima acţiune de acest fel, alţii mai mari cu experienţă, au lucrat luni bune la aceste icoane, dar cu drag şi sub îndrumarea profesorului lor de desen, Dan Popescu.

Expoziţia cuprinde aproximativ 90 de icoane ortodoxe precum şi alte mărturii creştine, realizate de copii. Tematica lucrărilor este cea a iconografiei creştin-ortodoxe, icoanele fiind realizate în tehnicile tradiţionale, tempera pe lemn şi sticlă.

Expoziţie cu tradiţie, cu subiect religios, „Icoana din sufletul copilului” işi propune să contribuie la educarea copiilor potrivit valorilor spiritualităţii creştine şi la cultivarea talentului artistic.

Biroul Relaţii Publice al C.N.M. “Curtea Domnească” Târgovişte

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie