Ecaterina Andronescu: Cred că un almanah ar fi insuficient pentru minciunile spuse de PDL

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu

Vicepreşedintele PSD Ecaterina Andronescu a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă la Târgovişte, că un almanah ar fi insuficient pentru minciunile spuse în ultimii trei ani de PDL.

Afirmaţia a fost făcută în replică la anunţul liderului democrat-liberal Cezar Preda care afirma că PDL va aduce în atenţia opiniei publice un ''almanah al minciunilor'' spuse de premierul Victor Ponta.

''Dacă vorbim de minciuni, eu cred că un almanah ar fi absolut insuficient şi ne-ar trebui poate într-un an, în fiecare zi, să scoatem câte un volum cu minciunile pe care le-am auzit în ultimii trei ani de la PDL'', a afirmat Ecaterina Andronescu, citată de Agerpres.

Prim-vicepreşedintele PDL Cezar Preda a anunţat, vineri, că democrat-liberalii vor prezenta public, duminică, un ''bilanţ'' la 100 de zile de guvernare Ponta, iar în cursul săptămânii viitoare vor aduce în atenţia opiniei publice un ''almanah al minciunilor'' spuse de premier.

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a vizitat, vineri, mai multe unităţi şcolare din Dâmboviţa, a participat la o şedinţă cu directori de şcoli şi conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean, s-a întâlnit cu conducerea Universităţii ''Valahia'' şi a susţinut la sediul PSD Dâmboviţa o conferinţă de presă.

Mai multe pentru tine:
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită