Cursă contra cronometru. Pe 15 noiembrie, montarea centralelor trebuie să fie gata

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Din luna martie a acestui an, Termica nu mai livrează agent termic în Târgovişte, din cauza datoriilor, iar societatea urmează să fie închisă

Astăzi este ultima zi de depunere de oferte pentru firmele care vor să se înscrie în cursa pentru montarea centralelor termice de bloc, ca sursă alternativă de încălzire, pe care primăria Târgovişte a găsit-o după ce SC Termica SA a intrat în insolvenţă. Vorbim de 49 de obiective care vor fi încălzite, începând cu acest an, cu centrale proprii de mare capacitate.

“Termenul de execuţie este de 30 de zile, iar pe 15 noiembrie montarea centralelor să fie gata. În ceea ce priveşte Termica s-au făcut nişte studii. Pierdea foarte, foarte mulţi bani. Sume extrem de importante din bugetul public. Sperăm ca până la 10 octombrie să reuşim semnarea tuturor contractelor şi acoperirea celor 49 de obiective, urmând cu începând cu data de 15 octombrie să semnăm ordinul  de începere a lucrărilor '', a declarat Ciprian Prisăcaru, viceprimarul municipiului Târgovişte.

Din luna martie a acestui an, Termica nu mai livrează agent termic în Târgovişte, din cauza datoriilor, iar societatea urmează să fie închisă. Atribuţiunile ei de producere, furnizare şi transport a agentului termic vor fi preluate în mare parte de o altă societate a consiliului local - SC Municipal Construct. Cum toate şcolile din oraş, instituţiile publice şi încă 700 de apartamente mai sunt încă racordate la Termica, soluţia este montarea de centrale termice de bloc, precum şi montarea de centrale pentru instituţiile publice şi şcoli. Consilierii locali din Târgovişte au aprobat un proiect în valoare de peste 2,2 milioane de euro, care prevede încălzirea a 49 de obiective, printre care şi ANL-urile şi locuinţele sociale.

Firmele interesate trebuie să suporte investiţia până în decembrie 2014, pentru că bugetul pentru acest proiect este constituit pentru anul viitor, să efectueze lucrarea în 30 de zile şi să ofere o garanţie pentru lucrări de 5 ani. 

95 de angajaţi, din cei 165 cât avea Termica SA din Târgovişte, sunt, de la sfârşitul lui august. Al doilea val de disponibilizări va cuprinde alţi 50 de salariaţi, însă potrivit autorităţilor care au sub oblăduire această societate, acest lucru nu se va putea face până când nu se vor întocmi documentele de predare a concesiunii. Pentru restul de 600 de apartamente racordate la sistemul centralizat de termoficare nu există la acest moment o soluţie.

termica

Mai multe pentru tine:
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Gestul șocant al Marianei Moculescu față de Horia Moculescu, chiar când acesta se afla pe patul de moarte: „Solicit să fie interzis!”
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Black Friday la Flanco: Top oferte la soundbar-uri, sisteme audio și boxe portabile
„M-a lovit atât de puternic”! Celebra vedetă face dezvăluiri cutremurătoare la 53 de ani
Nu-l iartă nici după moarte?! Mariana Moculescu refuză să meargă la înmormântarea fostului soț! Unde și când va fi înmormântat maestrul?
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală