CSM, prima în clasament. CS Municipal Târgovişte – BC Danzio Timişoara 80 – 39

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aşa cum era de aşteptat, prim divizionara dâmboviţeană nu s-a întrebuinţat foarte mult pentru a obţine succesul firesc în jocul cu Danzio. Deşi mult schimbată în bine faţă de sezonul trecut, echipa din Banat a fost un rival modest pentru CS Municipal, care a controlat autoritar jocul.

Gazdele au reuşit să-şi apropie succesul din primele minute ale întâlnirii de sâmbătă. Chrissy Givens, Watson şi Whittington au fost marcatoarele principale pentru formaţia noastră, care în ciuda celor două eşecuri suferite pe teren propriu în această primă parte a sezonului, rămâne lidera clasamentului primei divizii de baschet feminin.

Pentru elevele lui Dan Fleşeriu meciurile din acest an vor continua. După o săptmămână de pauză, campioanele vor pregăti primul joc din retur. Pe 6 sau 7 decembrie, CS Municipal se deplasează la Arad pentru derby-ul cu ICIM. În tur, ardelencele au câştigat în Sala Sporturilor, iar acesta este un motiv suficient pentru ca echipa noastră să încerce să se revanşeze după acel rezultat dureros.

Marcatoare: C. Whittington 12, Green 5, Kirberg 2, Huţanu 8, Dincă 10, Stoenescu 7, Watson 15, Givens 21.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”