Bărbat suspect de gripă porcină. Acesta a decedat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Moartea unui bărbat de 41 de ani din Moreni ridică semne de întrebare. Surse medicale ne-au declarat că acesta prezenta simptome specifice temutei gripe noi, AH1N1 însă conducerea Spitalului Judeţean neagă acest lucru.

Pacientul, în vârstă de 41 de ani, a fost internat în urmă cu aproximativ o săptămână la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgovişte, la Terapie Intensivă. Avea fecţiuni cronice respiratorii şi era dependent de oxigen iar în momentul când a ajuns la spital avea febră şi tulburări de respiraţie. De altfel, medicii de la Târgovişte s-au luptat să îl ţină în viaţă după un stop cardio-respirator.

“În cursul internării a prezentat un stop cardiorespirator, dar a fost resuscitat cu succes. Pentru că evoluţia pacientului a fost nefavorabilă s-a luat legătura cu institutul Nasta din Bucureşti şi a fost transferat. După predare, în secţia de Terapie Intensivă, la zece minute, a făcut din nou stop cardio-respirator. Deocamdată nu avem un diagnostic de gripa AH1N1.  Poate să ridice suspiciune, dar până ce nu vor ajunge analizele nu se poate confirma diagnosticul de gripă nouă.”, a declarat dr. Carmen Marcu, directoarea Spitalului Judeţean de Urgenţe din Târgovişte.

Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) au auzit despre acest caz însă nu îşi dau cu părerea până la sosirea rezultatelor. “Nu figureaza la noi un astfel de caz pentru că l-am fi făcut public. Ştiu şi eu de acest caz dar nu vorbim de cazurile suspecte pentru că exista posibilitatea să se infirme”, a declarat Marinela Popa, purtătorul de cuvânt al DSP Dâmboviţa.

Abia după  necropsia cadavrului se va putea spune dacă a fost sau nu vorba de o infecţie cu virusul AH1N1. În cazul în care diagnosticul se va confirma, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte se vor lua măsuri suplimentare de igienă.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?