ATAC Un “şmecher” de Găeşti a lovit un poliţist într-o toaletă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Agentul principal Alexandru Dinu

Un “şmecher” de Găeşti ne aduce aminte de cazul cutremurător al poliţistului Codruţ Oprea. “Şmecherul” l-a lovit peste faţă pe un om al legii, pentru că acesta, l-a amendat acum ceva timp, după ce a scos pistolul pe o terasă.

Agentul principal de poliţie Alexandru Dinu a fost bătut şi ameninţat cu moartea de Robert Văcaru, zis Carlos, în timp ce se afla în toaleta barului Cockteil din Găeşti. Acesta l-a lovit cu palma peste faţă pe poliţist de mai multe ori.

Carlos, foto stânga, fes pe cap

Carlos ar fi recurs la acest gest, după ce omul legii l-a amendat cu 2.000 de lei, pentru că a scos un pistol cu gaze, pe o tersaă din Găeşti. El este cercetat în mai multe dosare penale pentru infracţiuni cu violenţă, iar pentru că l-a lovit pe agentul principal, riscă o pedeapsă de până la cinci ani  de închisoare. 

Agresorul a fost identificat şi prezentat în faţa magistraţilor, care i-au dat interdicţia de a nu părăsi localitatea timp de 30 de zile. Poliţistul a depus plângere penală împotriva agresorului pentru ultraj.

Poliţistul târgoviştean despre care toată lumea a auzit, Codruţ Oprea, se zbate şi acum între viaţă şi moarte, pe un pat din Spitalul Floreasca după ce a fost lovit în cap de interlopul Danezu, membru al temutului clan “Ghenosu”, tot într-o toaletă a unui bar din Târgovişte.



Codruţ Oprea, între “vis” şi realitate

Reporterii “Adevărul” au stat de vorbă cu tatăl acestuia care aduce numai cuvinte de ocară asupra medicilor care îl îngrijesc pe Codruţ. “Şefa de secţie de la Floreasca se comportă ca patronul. Că nu se ocupă bine de Codruţ, e puţin spus. În fişă i s-a trecut o medicamentaţie bună, dar în realitate i-au dat doar câteva pastile. M-au trimis să cumpăr eu medicamentele, care sunt foarte scumpe, deşi şefa de secţie le ţinea în dulap. Ea le opreşte”, acuză Adrian Oprea, tatăl poliţistului.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată