Ajută Palatul Brâncovenesc de la Potlogi prin donarea unei cărţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte lansează a doua etapă a campaniei „Donează o carte pentru Biblioteca Ansamblului Brâncovenesc de la Potlogi”. Organizatorii încearcă să îmbunatăţească fondul de carte de care dispune biblioteca Ansamblului Brâncovenesc. Orice carte donată este bine venită şi va fi apreciată de cei care au nevoie cu adevărat.

Doritorii pot dona cărţi din domenii diverse, precum: literatură, istorie, etnografie, arheologie, conservare – restaurare etc. Acestea vor intra în colecţiile bibliotecii şi vor deveni accesibile tuturor cititorilor. Prima etapă a campaniei s-a adresat bibliotecilor, editurilor, universităţilor, muzeelor şi se bucură de succes.


Cărţile pot fi donate în punctele de colectare din cadrul muzeelor Complexului Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte, de luni până duminică, în intervalul orar  08:00   –   16:00. Acestea sunt:

Ansamblul Monumental ”Curtea Domnească”

Târgovişte, Str. Calea Domnească, nr.181

Tel: 0245.61 32 78; Fax: 0245. 61 28 77

Muzeul de Artă

Târgovişte, Str. Calea Domnească, nr.185

Tel: 0245.61 39 46; 0736. 39 40 86; Fax: 0245. 61 28 77

Muzeul de Istorie

Târgovişte, Str. Calea Domnească, nr.189

Tel: 0245.61 72 21; Fax: 0245. 61 28 77

Muzeul Tiparului şi al Cărţii Româneşti Vechi

Târgovişte, Str. Calea Domnească, nr.181

Tel: 0245.61 39 46; Fax: 0245. 61 28 77

Muzeul Scriitorilor Dâmboviţeni

Târgovişte, Str. Justiţiei, nr.7

Tel: 0245.61 39 46; Fax: 0245. 61 28 77

Muzeul ”Vasile Blendea”

Târgovişte, Str. Grigore Alexandrescu, nr. 24

Tel: 0245.22 04 61; Fax: 0245. 61 28 77

Casa – atelier Gheorghe Petraşcu

Târgovişte, Str. Bărăţiei, Nr.24

Tel: 0245.61 39 46; Fax: 0245. 61 28 77

Muzeul Evoluţiei Omului şi Tehnologiei în Paleolitic

Târgovişte, Str. Stelea, nr.4

Tel: 0245.22 04 58; Fax: 0245. 61 28 77

Ansamblul Brâncovenesc Potlogi

Potlogi, jud. Dâmboviţa

Tel: 0245.61 39 46; Fax: 0245. 61 28 77

Casa Memorială ”Ion Luca Caragiale”

Localitatea: I.L. Caragiale, Jud. Dâmboviţa

Tel: 0245.61 39 46; Fax: 0245. 61 28 77

Muzeul de Etnografie şi Folclor Pucioasa

Pucioasa, Str. Primăverii, nr.1, Jud. Dâmboviţa

Tel: 0245.61 39 46; Fax: 0245. 61 28 77

Muzeul Etnografic ”Dumitru Ulieru” Pietroşiţa

Pietroşiţa, Str. Joseni, Jud. Dâmboviţa

Tel: 0245.61 39 46; Fax: 0245. 61 28 77

Casa Atelier ”Gabriel Popescu”

Vulcana Pandele, jud. Dâmboviţa

Tel: 0245.61 39 46; Fax: 0245. 61 28 77

Expoziţia „Metamorfozele unui loc al memoriei: de la cavalerismul Şcolii de Ofiţeri „Ferdinand I” la spaţiul profan al procesului şi execuţiei soţilor Ceauşescu şi al sfârşitului regimului totalitar din România”

Târgovişte, Bld. Carol I, nr. 49

Tel: 0245.61 39 46; Fax: 0245. 61 28 77

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cătălin Crișan, de nerecunoscut! E schimbat total după operație. Fanii au rămas fără cuvinte: „Eu nu cred că acest om este Cătălin Crișan”
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Horoscop Balanță 2026. Anul care îți schimbă destinul. Un salt major îți schimbă întreaga viață
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil