Soţiile lui Alexandru cel Bun. Cum a ajuns să se însoare cu mătuşa sa unul din cei mai longevivi domnitori din Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alexandru cel Bun (1400 – 1432) a fost unul dintre cei mai longevivi domnitori din istoria Moldovei. Acesta a avut patru soţii, una dintre ele fiind Ringala, vara primară a mamei sale.

Alexandru cel Bun a fost unul dintre cei mai longeviv domnitori pe care i-a avut Moldova în istorie. Acesta s-a aflat pe tronul ţării între 1400 şi 1432. Alexandru cel Bun i-a succedat la tron lui Iuga Ologul, care a fost îndepărtat de la conducerea Moldovei de către Mircea cel Bătrân.  I s-a spus „Bun” o perioadă multă şi după moarte.

Conform cronicarului Grigore Ureche, domnitorul moldovean este cel care a organizat politic şi administrativ ţara, a încurajat negustorii să facă comerţ. În timpul domniei lui Alexandru cel Bun a fost atestat istoric oraşul Iaşi. Tot el este cel care a adus la Suceava moaştele Sfântului Ioan.

Cât timp Alexandru cel Bun a ocupat tronul Moldovei, ţara a fost în pace, datorită tratatelor de pace încheiate cu Ungaria şi Polonia, fiind un sprijin de nădejde pentru regele polon Vladislav al II-lea.

La data de 15 martie 1412, Vladislav Jagello şi Sigismund de Luxemburg au semnat un tratat la Lublau, în Slovacia, tratat conform căruia Alexandru cel Bun era obligat să ia parte la campania antiotomană. În cazul în care acesta refuza, polonii urmau să primească Suceava şi Cetatea Albă, în timp ce ungurilor – Romanul şi Cetatea Chilia. Domnitorul moldovean a respectat dorinţele celor doi conducători, trimiţând trupe la bătăliile de la Grunwald din 1410 şi Marienburg din 1422.

În timpul domniei lui Alexandru cel Bun a avut loc primul atac turcesc asupra Moldovei. Otomanii au atacat Cetatea Chilia şi Cetatea Albă, oastea voievodului moldovean reuşind să le apere cu brio.

Alexandru cel Bun a decedat la începutul anului 1432, el fiind înmormântat la Mănăstirea Bistriţa.

Domnitorul moldovean a fost căsătorit de patru ori. Prima lui soţie a fost Margareta, fiica palatinului Ştefan din Losontz. Aceasta a fost înmormântată la biserica catolică din Baia. După decesul Margaretei, Alexandru cel Bun s-a căsătorit cu Neacşa, care a murit la puţin timp după nuntă. Ringala, cumnata regelui polonez Vladislav al II-lea, a fost cea de-a treia soţie a domnitorului moldovean. Ea era vara Anastasiei, mama lui Alexandru cel Bun, Ringala fiind practic mătuşa voievodului. Cea de-a patra soţie a domnitorului moldovean a fost o anume Marena.

Alte ştiri pe această temă:

Destinul celei mai ambiţioase neveste de domnitor român. De ce şi-a tăiat părul Elisabeta Movilă şi cum a ajuns violată de turci în harem

Povestea tragică a Ruxandrei, cea mai frumoasă domniţă română. Cine i-a semnat moartea prin decapitare fiicei domnitorului Vasile Lupu

Cum era să-şi piardă viaţa Petru Rareş din cauza unui popă. Cumpăna lui vodă şi blestemul care s-a împlinit după trei zile

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare