Doi răniţi grav după coliziunea unui tren cu un autoturism, la Câmpulung Moldovenesc

0
Publicat:

Un autoturism a fost izbit de un tren, în noaptea de joi spre vineri, pe raza municipiului Câmpulung Moldovenesc. Două persoane au fost grav rănite în urma coliziunii.

Autoturismul a fost izbit de tren. FOTO ISU Suceava

Este vorba despre trenul interregio Iaşi - Cluj Napoca. La faţa locului au intervenit pompierii militari cu o autospecială de descarcerare şi o ambulanţă SMURD B2, potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată, citat de Agerpres.

În sprijinul acestora au ajuns şi două echipaje de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Suceava.

Una dintre victime, încarcerată și inconștientă

În mașină se aflau doi bărbaţi, cu vârste de 29, respectiv 49 de ani. Unul dintre ei a rămas încarcerat, în stare de inconştienţă.

Celălalt bărbat, conştient şi cooperant, a primit ajutor medical de urgenţă, iar după extragerea celuilalt rănit au fost transportaţi la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc.

În tren se aflau aproximativ 200 de călători, care nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.

A fost însă nevoie de înlocuirea locomotivei, care a fost avariată.

Potrivit CFR, trenul a avut o întârziere de aproximativ trei ore.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!