Agresorul tânărului handbalist sucevean a fost arestat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aurel Munga, arestat după scandalul din club

Agresorul tânărului handbalist sucevean Beniamin Mircea Maruseac, care a fost înjunghiat sâmbătă noapte în barul Ranch, a fost arestat luni de judecătorii de la Tribunal pentru o perioadă de 29 de zile.

Aurel Munga, de 30 de ani, din Şcheia, este acuzat de comiterea infracţiunii de tentativă de omor, după ce medicii legişti au constatat că atacul său i-a pus viaţa în pericol sportivului legitimat la Liceul cu Program Sportiv Suceava.

Atât în faţa procurorilor, cât şi în faţa judecătorilor, Munga a susţinut că nu a făcut altceva decât să se apere, declarând că a fost atacat de mai mulţi prieteni ai lui Maruseac. Agresorul a recunoscut fapta şi a regretat cele întâmplate.

Scandal în club la Suceava! Adolescent înjunghiat în gât în timpul unei încăierări UPDATE

Scandalul a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, în Club Ranch din municipiul Suceava. Potrivit primelor date ale anchetei, Beniamin Mircea Maruseac se afla la o masă cu trei prieteni, într-un separeu al localului, alături, la cealaltă masă, aflându-se un alt grup de tineri din comuna Şcheia, de etnie rromă, însoţiţi de patru femei. 

La un moment dat, un tânăr de 16 ani, aflat la masă cu victima, ar fi scuipat înspre cei de la masa alăturată, moment în care Aurel Munga a reacţionat violent. Mai întâi l-a lovit pe minorul de 16 ani, iar când Beniamin Maruseac a intervenit pentru a aplana conflictul, a scos un cuţit şi l-a lovit de două ori, o dată în gât şi a doua oară în ureche.

Decizia de arestare a lui Aurel Munga nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Suceava.

Rămâi pe suceava.adevarul.ro ca să afli toate informaţiile zilei!

Mai multe pentru tine:
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort