Zeci de controale în judeţul Ialomiţa. Câte sancţiuni au fost aplicate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În ultimele 24 de ore, sub coordonarea Prefecturii, forţele de ordine au continuat să acţioneze, desfăşurând verificări cu privire la  respectarea normelor legale impuse în contextul situaţiei actuale.

Respectarea măsurilor de protecţie sanitară şi a celor privind distanţarea socială în toate zonele aglomerate au reprezentat obiectivul acţiunilor desfăşurate, astfel că au fost controlaţi cu prioritate agenţii economici din centre comerciale, pieţe, târguri şi terase din judeţului Ialomiţa.  

Astfel, în contextul acţiunilor din data de 11 iulie şi până în această dimineaţă, 160 de forţe angrenate au verificat 72 de societăţi comerciale de pe raza judeţului Ialomiţa. Au fost aplicate 18 sancţiuni contravenţionale în cuantum total de 14.600 de lei.

De asemenea, au fost efectuate verificări în mijloacele de transport în comun pentru conştientizarea cetăţenilor cu privire la respectarea normelor legale în vigoare, fiind continuate inclusiv activităţile preventive de informare. 

Intervenţiile vor continua în sistem integrat şi în perioada următoare, în vederea conştientizării tuturor cetăţenilor cu privire la necesitatea respectării măsurilor de distanţare socială, precum şi a prevenirii şi limitării infectării cu virusul SARS-CoV-2, a anunţat IPJ Ialomiţa.

Vă mai recomandăm şi:

Grupul de Comunicare Strategică: 147 de cazuri cu COVID-19, în judeţul Călăraşi

Cum să nu aduci coronavirusul acasă. Opt reguli esenţiale pentru salvatori

Grupul de Comunicare Strategică: 147 de cazuri cu COVID-19, în judeţul Călăraşi

Cum să nu aduci coronavirusul acasă. Opt reguli esenţiale pentru salvatori

Mai multe pentru tine:
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă