Spitalul din Feteşti are Ambulatoriu de lux. Cât a costat modernizarea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Spitalul municipal Feteşti are Ambulatoriu modern FOTO Facebook/Primăria Feteşti

Modernizarea Ambulatoriului de la Spitalul municipal „Anghel Saligny” din Feteşti este aproape gata. Investiţia se ridică la 10,6 milioane de lei, bani proveniţi din fonduri europene. Recent,  aici au ajuns echipamentele moderne şi obiectele de mobilier.

Conform primarului municipiului Feteşti, Laurenţiu Şonchereche, actul medical se va îmbunătăţi şi aproximativ 100.000 de persoane din localitate şi zone învecinate vor avea acces la investigaţii şi tratament, nemaifiind nevoie să meargă la spitale din Bucureşti sau Constanţa. 

„Am primit echipamentele medicale şi obiectele de mobilier pentru noul Ambulatoriu. De asemenea, zilele trecute a sosit şi aparatul de radiologie RX şi mobilierul pentru zona de recepţie a unităţii medicale!“, a declarat Laurenţiu Şonchereche, primarul municipiului Feteşti. 

În toamna anului trecut, aici a fost adus computerul tomograf. Conform edilului, noul ambulatoriu va fi dat în folosinţă în următoarele săptămâni. 

Între timp echipele societăţii Drumuri Municipale Feteşti lucrează la reabilitarea parcărilor, trotuarelor şi a căilor de acces din zona spitalului şi implicit a acestui obiectiv de investiţii care se adresează tuturor locuitorilor oraşului.

„Ambulatoriul este o unitate medicală de stat, iar în baza biletelor de trimitere de la medicul de familie, serviciile oferite beneficiarilor vor fi gratuite. Sunt medici care aşteaptă să îşi preia noile cabinete, iar o parte dintre ei, care provin din alte localităţi, şi-au exprimat interesul de a profesa la Feteşti. Primăria şi Consiliul local au aprobat o serie de facilităţi pentru aceştia, printre care se numără asigurarea de locuinţe de serviciu sau decontarea transportului pentru navetă. Referitor la vechea policlinică, primăria nu poate interveni pentru reabilitarea clădirii deoarece aproape toate cabinetele din această incintă au fost cumpărate de medicii care profesează aici. Singura soluţie este ca aceştia să se unească şi împreună să facă tot posibilul pentru realizarea lucrărilor de reparaţii. Administraţia locală va amenaja spaţiile verzi şi căile de acces din jurul policlinicii precum şi o zonă de aşteptare în aer liber”, a explicat primarul.

Investiţie cu fonduri europene

În luna mai 2019 a fost parafată o investiţie cu fonduri europene, la spitalul din Feteşti, acesta fiind cel mai important proiect derulat în judeţul Ialomiţa în domeniul sănătăţii, în ultimii 5 ani. Prin acest demers început în urmă cu 2 ani când s-a depus documentaţia, s-a avut în vedere extinderea şi dotarea Ambulatoriului integrat al Spitalului Judeţean „Anghel Saligny”. 

Astfel, administraţia din municipiul Feteşti a reorganizat spaţiul aferent Ambulatoriului, a dotat cu mobilier şi echipamente atât Ambulatoriul, cât şi Laboratorul de radiologie şi imagistică medicală, pentru ca locuitorii din municipiu să beneficieze de mai multe specializări, precum şi de servicii medicale la standarde înalte. Din cele 10.692.543,64 de lei, la cât se ridică valoarea totală a proiectului, 7,4 milioane de lei reprezintă fondurile nerambursabile alocate din Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR), aproape 3 milioane de lei este contribuţia din bugetul de stat, iar peste 200.000 de lei reprezintă cofinanţarea eligibilă a beneficiarului. 

Primele investiţii, demarate în judeţul Ialomiţa

Spitalul din Feteşti, unitate medicală care deserveşte 100.000 de persoane, a fost una dintre primele investiţii demarate în judeţul Ialomiţa, imediat după Revoluţie. Deşi, conform planurilor iniţiale, construcţia ar fi trebuit finalizată integral la mijlocul anilor 1990, recepţia lucrărilor a fost efectuată abia în anul 2011, adică după aproximativ două decenii. În tot acest timp, şantierul unităţii medicale de la Feteşti a înghiţit 10 milioane de euro, cu aproximativ 80% mai mulţi bani decât se preconiza.

Vă mai recomandăm şi:

 

Prognoza meteo: Un val de ploi loveşte România. Cât de frig se face, când se încălzeşte

 

DNA a dezlegat misterul angajării la Apele Române a ospătăriţei care apăra Moldova de inundaţii fără să ştie cum

Mai multe pentru tine:
Kate și William, colecție de fotografii nemaivăzute. Surpriza uriașă de la sfârșit de an
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta