Slobozia: Trei administraţii financiare din Ialomiţa vor fi închise începând cu data de 1 iulie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reorganizarea administraţiei financiare, dispusă prin ordin prezidenţial, afectează şi judeţul Ialomiţa. Astfel, începând cu data de 1 iulie, vor fi desfiinţate administraţiile orăşeneşti Ţăndărei şi Căzăneşti, precum şi administraţia comunală Dridu.

Societăţile comerciale arondate acestor administraţii se vor redistribui administraţiilor financiare rămase, astfel:

-La AFP Slobozia, societăţile de pe raza localităţilor: Albeşti, Andrăşeşti, Ciochina, Căzăneşti, Munteni Buzău, Ograda, Reviga, Sălcioara, Sărăţeni, Ţăndărei şi Valea Ciorii;
-La AFP Urziceni, societăţile de pe raza localităţilor: Adâncata, Balaciu, Brazii, Cocora, Colelia, Drăgoieşti, Dridu, Fierbinţi, Grindu, Maia, Moviliţa, Roşiori, Sf. Gheorghe, Sineşti;
-La AFP Feteşti, societăţile de pe raza localităţilor: Giurgeni, Gura Ialomiţei, M. Kogălniceanu, Platoneşti, Săveni, Sudiţi.

Personalul administraţiilor financiare care vor fi desfiinţate va fi redistribuit la administraţiile rămase.

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani