Slobozia: Trabantul, maşina care face parte din familie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi este din carton şi deloc modern, Trabantul încă mai are fani printre șoferii secolului XXI, din Slobozia. Maşina de mici dimensiuni, cu caroserie din carton presat şi cu un consum redus, produsă în Germania de Est, până acum două decenii, a rămas pentru mulţi prima dragoste.

Bătrânul Trabant a devenit, mai ales în ultimii ani, foarte scump la vedere. În Slobozia, nu mai sunt decât trei din „luxoasele limuzine“ ale anilor ’60. Profesorul Dan Dogaru (55 de ani) este unul din posesorii mașinii de carton. „Am un Trabant 601 lux, din 1987, şi sunt super mulţumit de el. Eu mai am şi o Dacie din 2000, dar şi o Solenza, însă pe timp de iarnă îmi folosesc bătrâna limuzină, pentru că mă scoate din toate încurcăturile. Trabantul este mai uşor şi mă mişc mai bine cu el prin nămeți“, spune profesorul Dogaru.

Trabantul a fost produs în Republica Democrată Germană, în perioada 1957 – 1991 şi a făcut furori în România comunistă. Dan Dogaru şi-a cumpărat Trabantul la un an după închiderea fabricii, în 1992. „Mi-am luat maşina în 1992, din Germania, şi avea 30.000 de kilometri“, spune automobilistul, care mai adaugă că în prezent Trabantul, răsfăţatul familiei, are peste 150.000 de kilometri în bord. Cel mai lung drum pe care l-a parcurs a fost până la Budapesta, în 1993.

120 de kilometri pe oră

Viteza de croazieră a bătrânului Trabant este de 80 de kilometri pe oră, însă maşina poate atinge şi 120 de kilometri pe oră. „Eu i-am dat tot bordul, adică 120, însă pentru scurt timp. În rest, viteza lui normală este de 80 de kilometri pe oră. Este destul de mult la cei 26 de cai putere pe care îi are“, explică profesorul Dan Dogaru.

Un alt posesor de Trabant este Nicolae Ivan, administrator la o asociaţie de proprietari din Slobozia. Acesta are un Trabant 600 Kombi, de la începutul anilor ’80, însă nu ar renunţa la maşina lui nici în ruptul capului. „Trabantul face parte din familie. Nici nu vreau să mă gândesc la vânzarea lui. Cu banii cu care aş plăti ratele la bancă pentru o maşină nouă, mai bine merg într-o vacanţă cu Trabantul“, spune Nicolae Ivan.

Citiţi mai multe amănunte în ediţia de astăzi a cotidianului „Adevărul de Seară“ Slobozia !

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători