Slobozia: Penitenciarul, scenă pentru tinerii artişti ai liceelor din oraş FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai mulţi liceeni din oraş au pus, astăzi, în scenă o piesă de teatru la Penitenciarul Slobozia. Acţiunea, iniţiată de Direcţia de Sănătate Publică, în parteneriat cu Centrul de Prevenire, Evaluare şi consiliere Antidrog, face parte din campania de marcare a Zilei Internaţionale de Luptă împotriva Fumatului.

Penitenciarul Slobozia s-a transformat astăzi, timp de aproximativ 30 de minute, într-un mic teatru, pe a cărui scenă improvizată au urcat aproximativ 15 elevi din oraş.



Piesa de teatru pusă în scenă de elevii Colegiului Naţional Mihai Viteazul şi ai Grupului Şcolar Alexandru Ioan Cuza, „Vinovat sau nevinovat“, a adus în prim-plan efectele devastatoare ale drogurilor, tutunului şi alcoolului asupra organismului uman.



La spectacol, au asistat şi mai mulţi deţinuţi, care au apreciat drept pozitivă iniţiativa autorităţilor, reuşind astfel să alunge din monotonie.



Piesa de teatru a fost urmată de un spectacol artistic susţinut de mai multe eleve ale Colegiului Naţional Mihai Viteazul şi ale Grupului Şcolar Alexandru Ioan Cuza. Costumate special pentru această ocazie, fetele au dansat pe ritmuri diverse.

Dansurile adolescentelor au smuls ropote de aplauze din partea deţinuţilor.



La final, a fost rândul deţinuţilor să intre în centrul atenţiei şi să le vorbească elevilor despre viaţa de penitenciar, condiţiile de detenţie, dar şi despre câteva dintre greşelile pe care le-au făcut de-a lungul timpului şi pentru care plătesc şi în prezent.



Următoarea întâlnire pentru marcarea acestei campanii, organizată de Direcţia de Sănătate Publică, în parteneriat cu Centrul de Prevenire, Evaluare şi consiliere Antidrog, va avea loc în data de 31 mai.

Mai multe pentru tine:
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate