MAI: Peste 1.400 de poliţişti rutieri, la datorie în minivacanţa de Rusalii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţia Rutieră, la datorie FOTO Adevărul

În minivacanţa de Rusalii, efectivele Ministerului Afacerilor Interne vor fi suplimentate faţă de dispozitivele curente pentru a preveni producerea unor incidente grave şi pentru a putea asigura intervenţia rapidă la solicitarea cetăţenilor.

 Astfel, în perioada 25 - 28 mai, în medie, zilnic, în întreaga ţară vor acţiona 23.600 de poliţişti, pompieri, jandarmi şi poliţişti de frontieră. Efectivele de ordine publică ale Poliţiei şi ale Jandarmeriei vor fi prezente, în special, în locurile aglomerate unde există riscul să fie comise contravenţii şi infracţiuni sau există posibilitatea apariţiei unor stări conflictuale care pot degenera în violenţe.

O atenţie deosebită va fi acordată zonelor unde se organizează evenimente publice de amploare, inclusiv slujbe religioase. Potrivit estimărilor organizatorilor, în intervalul 25 - 28 mai, vor avea loc peste 700 de manifestări religioase, cultural-sportive, la care sunt aşteptate aproximativ 350.000 de persoane.

319 aparate radar, în teren

Având în vedere că în aceste zile se vor înregistra creşteri ale valorilor de trafic pe autostrăzi şi pe principalele drumuri naţionale, mai ales cele spre/ dinspre staţiunile turistice de la munte şi de la mare, peste 1.400 de poliţişti rutieri vor fi la datorie pentru fluidizarea circulaţiei şi prevenirea accidentelor grave.

Echipajele de Poliţie Rutieră vor acţiona cu 319 aparate radar. Traficul de pe A 1, A 2, DN 1, DN 2, DN 6 şi DN 7 va fi monitorizat de elicopterele Inspectoratului General de Aviaţie, informează MAI. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române va transmite informări periodice pentru conducătorii auto cu privire la eventuale probleme din trafic, zone aglomerate şi rute ocolitoare.

În vederea asigurării unor intervenţii rapide în situaţii de urgenţă, inclusiv cele medicale, în fiecare zi, vor fi la datorie aproximativ 4.500 de pompieri cu 1.370 de mijloace auto, precum şi 301 ambulanţe şi 422 de autospeciale SMURD.

Traficul la frontieră, monitorizat

Potrivit sursei citate, în ceea ce priveşte traficul prin punctele de trecere a frontierei, efectivele care realizează controlul persoanelor, documentelor şi al mijloacelor auto vor fi suplimentate, iar numărul arterelor de control va fi adaptat în funcţie de sensul pe care se înregistrează aglomeraţie.

Ministerul Afacerilor Interne le recomandă cetăţenilor să consulte aplicaţia "Trafic online" de pe site-ul Poliţiei de Frontieră, care arată timpul mediu de aşteptare în fiecare punct de trecere a frontierei, pentru a-şi putea reconfigura traseul prin alegerea unui punct de trecere mai puţin aglomerat.

Poliţia de Frontieră reaminteşte că în această perioadă traficul de autovehicule pe sensul de intrare în Bulgaria prin punctul de trecere Giurgiu - Ruse va fi redirecţionat prin vechiul terminal de intrare până la finalizarea lucrărilor de amenajare şi de infrastructură pentru noul terminal. 

Mai multe pentru tine:
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul