Lucrările la podul peste braţul Borcea, în toi. CNAIR: Urmează turnarea dalei de susţinere a căii de rulare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lucrările la podul peste braţul Borceau au fost reluate pe 15 februarie FOTO Facebook/CNAIR

Lucrările la podul peste braţul Borcea de pe A2 continuă în ritm alert. Luni, 5 aprilie, început operaţiunile de cofrare a zonelor demolate în urma Expertizei Tehnice din data de 01.04.2022.

Conform autorităţilor, după montarea cofrajului va urma completarea armării şi turnarea dalei de susţinere a căii dintre grinzile podului.

Se vor folosi aditivi pentru accelerarea prizei betonului pentru a se trece cât mai repede la etapele următoare de execuţie conform proiectului de reabilitate (turnare beton de pantă, hidroizolaţie şi sistem rutier din două straturi de asfalt).

Lucrările de reabilitare a podului de la Cernavodă, situat pe Autostrada A2, au fost reluate pe 15 februarie şi se vor încheia pe 21 aprilie 2022.

În primăvara anului trecut, CNAIR a semnat contractul pentru reabilitarea podului peste braţul Borcea, situat pe Autostrada A2, la km 149+680. 

Valoarea contractului este de 67,753,035.18 Lei fără TVA. Durata contractului este de 24 luni perioadă de execuţie a lucrărilor, iar perioada de garanţie a lucrărilor de 5 ani.

Podul peste Dunăre de la Feteşti este un pod combinat de cale ferată şi şosea, de tip constructiv (grinzi cu zăbrele şi viaducte de acces), care traversează braţul Borcea al fluviului Dunărea şi, împreună cu podul similar de la Cernavodă, conectează regiunile Dobrogea şi Muntenia.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Cine sunt şi pe ce principii şi-au ales victimele măcelarii din oraşul ucrainean Bucea

LIVE TEXT | Război în Ucraina. Zelenski: „Kievul e capitala democraţiei globale”. 400 de locuitori din Hostomel, daţi dispăruţi

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele