Lucrările la Ambulatoriul Spitalului de Urgenţă din Bărăgan sunt în grafic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marian Pavel(dreapta), preşedintele CJ Ialomiţa a verificat stadiul lucrărilor FOTO Facebook/Marian Pavel

Lucrările la Ambulatoriul Spitalului Judeţean de Urgentă Slobozia se derulează în ritm susţinut, iar marian Pavel, preşedintele CJ Ialomiţa a verificat în ce stadiu se află investiţia.

„Încă de la începutul mandatului am mizat pe o echipa formată din oameni mai pregătiţi decât mine pe fiecare domeniu, iar numirea domnului Liviu Patrichi ca manager interimar al spitalului din Slobozia, în toamna anului trecut, este un exemplu că nu am dat greş.

A dovedit la începutul pandemiei, în timp ce era manager al Spitalului suport covid Anghel Saligny Fetesti, perioadă în care a atras fonduri în valoare de peste 10 milioane de lei, şi a dovedit şi în acest an, de când este manager al Spitalului Judetean de Urgenta, prin atragerea de alte fonduri.

Îl felicit pentru modul în care coordonează activităţile spitalului şi profesionalismul de care a dat dovadă, într-o perioada deloc uşoară, prilej cu care va informez că domnul Patrichi a semnat, zilele acestea, un contract în valoare de aproximativ 3 milioane de lei, în cadrul proiectului “Consolidarea Capacităţii de Gestionare a Crizei Sanitare Covid”, prin achiziţionarea de echipamente şi dotări, demarat în perioada conducerii anterioare. Acesta se adaugă la proiectul Cresterea Capacităţii de Gestionare a crizei sanitare Covid, care este selectat pentru finantare cu 96 de puncte din total de 100, pentru valoarea eligibila de 13,987,858 lei.

Toate acestea au fost posibile, bineînţeles, împreună cu echipa spitalului, care zilnic depune efort pentru îmbunătăţirea calităţii serviciilor medicale oferite cetăţenilor!”, a anunţat Marian Pavel, într-un mesaj postat pe pagina sa de socializare.

Vă  mai recomandăm şi:

Starea jalnică în care au ajuns viile unei cunoscute podgorii româneşti. „Îmi vine să plâng când mă uit“

 

Expert, despre imunizare: „E şocant câţi oameni nevaccinaţi sunt în România în mediul rural”

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani