Cum reuşeşte natura să ne scape de durerile cele mai atroce. Secretul ascuns în plantele cu efecte analgezice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Plantele ne ajută să scăpăm de dureri FOTO: shutterstock.com

Natura „se pricepe“ să alunge şi durerile sâcâitoare de cap, măsele sau articulaţii. Câteva plante sunt recomandate de specialişti pentru efectele lor analgezice.

Dacă e greu să ţii pasul cu terapiile medicamentoase împotriva durerilor, trebuie să ştii faptul că unele plante au acelaşi efect cu cel al produselor farmaceutice, care au în conţinutul său chimicale.

Ghimbirul, Salcia, fenicului, cireşele, menta sau salvia sunt prietenii din natură care ne pot scăpa de durerile sâcâitoare.

„Mie mereu îmi place să spun că natura este bună la absolut orice şi are soluţii pentru toate problemele. Plantele cu efect analgezic nu sunt un mit. Ele există şi-şi fac treaba foarte bine” ne recomandă Carmen Ana, asistentă într-o farmacie naturistă din Slobozia.

Laboratorul de chimie din structura plantelor

Ceea ce face speciale plantele în tratarea durerilor sunt substanţele chimice din compoziţia lor. De exemplu, menta conţine uleiuri volatile aromate care sunt foarte eficiente pentru tratarea durerilor musculare sau de articulaţii. „Este ştiut faptul că uleiul de mentă aplicat în zonele unde musculatura doare are efecte miraculoase” mai spune asistenta Carmen Ana.

Oboseala, stresul şi nervozitatea ne dau dureri de cap tuturor. Ei bine, le putem alunga pe toate cu ajutorul salviei. Tinctura preparată din această plantă alungă acest tip de nevralgie într-o clipă. „Reţeta este simplă. Trebuie doar să diluăm în apă câteva picături de tinctură de salvie într-un pahar cu apă, pe care să-l bem înainte de masă. Iar efectele se vor vedea imediat” mai spune Carmen Ana, asistent într-o farmacie naturistă din Slobozia. Salvia ajută de asemenea şi în tratarea inflamaţiei gâtului.

Salcia luptă împotriva durerilor de dinţi

Acidul salicilic din salcie este foarte benefic pentru tratarea nevralgiilor dentare. În foarte multe farmacii se găsesc capsule cu extract de salcie care au efect analgezic şi protejează gingiile. Cu toate acestea, capsulele cu extract de salcie nu sunt eficiente în cazul nevralgiilor provocate de abcesele gingivale, apărute din cauza infecţiilor bacteriene. În aceste cazuri sfatul unui medic stomatolog este esenţial. Aşa că nu ezitaţi să treceţi pragul unui cabinet dentar.

Citiţi şi:

Alimente naturale perfecte pentru protejarea ficatului. De sunt considerate nucile esenţiale în lupta cu toxinele

Mai multe pentru tine:
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi