Centru medical la standarde europene într-o comună din Ialomiţa. La cât se ridică investiţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Centrul medical a costat aproximativ două milioane de lwei FOTO Facebook/R.D.

Un centru medical la standarde europene a fost inaugurat vineri, 10 iunie, în comuna ialomiţeană Stelnica. Investiţie a fost realizată cu fonduri din Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) II şi se ridică la aproximativ două milioane de lei.

Centrul medical, care îl are drept ocrotitor pe patronul spiritual al comunităţii - Sfântul Pantelimon, pune la dispoziţia cetăţenilor, în cei aproximativ 600 de metri pătraţi, servicii medicale ORL, Oftalmologie, medicină de familie, medicină internă, stomatologie şi o farmacie.

"Centrul medical finanţat prin PNDL are în componenţa sa cabinete dotate la standarde europene şi echipamente medicale performante pentru specialităţile medicină de familie, interne, stomatologie, ORL şi oftalmologie. 

De asemenea, spaţiul va găzdui şi o farmacie. Este o investiţie utila şi necesară comunităţii din Stelnica, judeţul Ialomita care în curând se pregăteşte să implementeze în parteneriat cu municipiul Feteşti infrastructura de gaz metan şi infrastructura de transport ecologic, fiind prima localitate din mediul rural care facilitează transportul pentru comunitate respectând mediul", a precizat Raluca Dumitrescu, deputat de Ialomiţa, prezentă la inaugurarea centrului.

Comuna Stelnica are aproximativ 1.800 de locuitori din care 40 % dintre persoane au peste 60 de ani şi 20% sunt copii sub 14 ani.

Vă recomandăm să citiţi şi:

LIVE TEXT | Război în Ucraina. Zelensky: Rusia vrea să distrugă fiecare oraş din Donbas. Luptele feroce pentru Severodoneţk continuă

Adrian Cioroianu, istoric: „Rusia este ca o Matrioşka. Orice nume i-ai da, este ţara Sovietelor, Rusia ţarilor“

Mai multe pentru tine:
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile