UPDATE Şoferii de la Ambulanţa Corabia care furau combustibil au fost trimişi în judecată. Alte trei cauze penale au fost disjunse

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ambulanţierii au fost trimişi în judecată

Cei 15 şoferi de la Ambulanţa Corabia, care furau din combustibilul destinat autospecialelor, au fost trimişi în judecată, a anunţat Parchetul de pe lângă Judecătoria Corabia.

UPDATE: „În cursul anului 2018, inculpaţii, în calitate de angajaţi în funcţia de conducător auto ai ambulanţelor de la Staţia de Ambulanţă Corabia, şi-au însuţit combustibil de la autoutilitare, combustibil rezultat în urma deplasării cu viteze reduse la evenimente, iar pentru justificarea cantităţilor de carburant însuşite au întocmit fişe de parcurs conţinând date ce nu corespund realităţii“, a transmis Parchetul de pe lângă Judecătoria Corabia prin intermediul unui comunicat, precizând că alte trei dosare penale au fost disjunse din cauza principală şi urmează să fie continuate cercetările.

Faptele penale pentru care au fost trimişi în judecată ambulanţierii ar fi fost comise de-a lungul a trei ani, în perioada 2015-2018.

Ştirea iniţială

14 din cei 15 ambulanţieri acuzaţi de delapidare, fals intelectual în formă continuată şi uz de fals se află sub control judiciar, neputând să-şi mai desfăşoare activitatea la staţia de ambulanţă. Serviciul Judeţean a organizat, de altfel, concurs pentru ocuparea temporară a acestor posturi, 10 candidaţi promovând. 

Din cauză au fost disjunse alte trei dosare penale, efectându-se cercetări pentru ucidere din culpă, mărturie mincinoasă şi fals intelectual. Ştire în curs de actualizare.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”