Ultima strigare pentru fondurile nerambursabile de la Primăria Slatina. Avantajaţi sunt cei care continuă proiectele vechi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi an electoral, Primăria Slatina a rezervat în acest „doar“ 1 milion lei pentru finanţarea activităţilor non-profit de interes local, oficialii instituţiei făcând apel la potenţialii beneficiari să depună proiectele până la 28 aprilie, ora 16,00, cel târziu.

Programul de finanţare a activităţilor non-profit a început în 2010, relativ timid, cu 190.000 lei puşi la bătaie, pentru ca doi ani mai târziu, în 2012, an electoral, suma să crească la cea mai mare valoare din toată această perioadă – 1,75 milioane lei. Chiar şi în anii următori sumele au fost semnificative, depăşind 1,5 milioane lei anual, pentru ca în acest an să scadă la 1 milion lei.

Ce activităţi se pot finanţa cu aceşti bani stă scris în Regulamentul privind regimul finanţărilor nerambursabile alocate de la bugetul local. Solicitanţii trebuie să fie persoane fizice sau juridice fără scop patrimonial - asociaţii sau fundaţii constituite conform legii - sau culte religioase recunoscute conform legii, iar activităţile pentru care solicită finanţare să se înscrie într-unul din domeniile: cultură, sport, social, cooperare internaţională, sănătate şi învăţământ.

Abonaţii la fonduri, din nou în faţă

Dacă aveţi proiectul, sau măcar ideea, care poate fi pusă rapid în aplicare, puteţi studia şi grila de evaluare, pentru a vă orienta cum să descrieţi cât mai aproape de ceea ce-şi doresc finanţatorii activitatea pentru care solicitaţi finanţare. Cel mai mult (70 din cele 100 de puncte) cântăresc elementele care descriu importanţa şi necesitatea proiectului. Din acest capitol fac parte obiectivele care se încadrează în priorităţile de dezvoltare a municipiului (?!?) - 30 de puncte,  continuarea unui proiect anterior – 20 de puncte (criteriu care, clar, îi avantajează pe cei deja abonaţi la fonduri), impact public şi mediatic adecvat – 10 puncte etc.

A doua componentă evaluată este fezabilitatea proiectului, pentru care în total se acordă doar 12 puncte. Pentru capacitatea solicitantului de a implementa proiectul se acordă 8 puncte, iar pentru coerenţa cererii de finanţare – 10 puncte.

În anii trecuţi au primit finanţare şi proiecte de substanţă, cum au fost cele care au venit în întâmpinarea părinţilor cu micuţi cu probleme din spectrul autist, spre exemplu, dar şi asociaţii finanţate din diverse alte surse publice pentru aceleaşi activităţi.

Mai multe pentru tine:
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Top 15 băuturi pentru Sărbători 2025–2026: vinuri medaliate cu aur, ediții rare de colecție și reduceri uriașe de până la 8.500 lei
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Prima Doamnă din Oman primește o distincție fără precedent! I-a fost înmânată chiar de soțul ei, sultanul Haitham bin Tarik Al Said
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești