Slătinean găsit spânzurat într-o pădure din comuna Milcov

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bărbatul găsit mort s-a spânzurat de un copac

Descoperire macabră a unui trecător, zilele trecute, la marginea unei păduri aflată pe un drum de pe raza comunei Milcov, localitate aflată la nici cinci kilometri de Slatina. Un bărbat de aproximativ 60 de ani a fost găsit spânzurat de un copac de pe marginea drumului. Trecătorul a anunţat imediat Poliţia.

Cadavrul bărbatului a fost descoperit vineri – 17 iulie. Un localnic care se îndrepta spre casă a văzut cadavrul unei persoane care atârna într-un ştreang de un pom de la marginea pădurii, chiar lângă drum, şi a sunat de urgenţă la numărul unic ”112”.

Din păcate, membrii echipajului de intervenţie de pe ambulanţa sosită la faţa locului nu au mai putut face nimic pentru persoana spânzurată decât să constate decesul acesteia.

”Vineri – 17 iulie, un bărbat în vârstă de 57 de ani, cu domiciliul în Slatina, a fost găsit spânzurat într-o pădure din comuna Milcov. Cadavrul nu prezenta urmei de violenţă, autorităţile dispunând efectuarea necropsiei pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor ce au dus la producerea acestei tragedii. Asupra bărbatului niciun bilet din care să reiasă motivul pentru care acesta a recurs la acest gest”, a declarat comisar-şef Claudia Radu, purtător de cuvânt al Poliţiei Olt.

Anchetatorii nu au găsit asupra bărbatului, Gheorghe M., niciun bilet din care să reiasă motivul pentru care acesta a recurs la gestul necugetat. Surse apropiate anchetei au precizat că bărbatul rămăsese de curând fără serviciu.
 

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort