Slatina: Tinerii morţi în accidentul de la Curtişoara au fost conduşi pe ultimul drum

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de rude şi prieteni au venit astăzi la Curtişoara pentru a-şi lua rămas bun de la Marius şi Dan, tinerii care au murit vineri noaptea în accidentul de circulaţie din Curtişoara.

O stradă plină de durere şi lacrimi. Aceasta era atmosfera care te întâmpina la intrarea în comuna Curtişoara. Familiile celor doi tineri se află încă în stare de şoc şi nu le vine să creadă că într-o clipă şi-au pierdut copiii.”Suntem terminaţi! Băiatul meu s-a dus. Nu mai este. Doamne, cum s-a putut întâmpla una ca asta!”, spune îndurerat tatăl lui Marius, Ştefan Teleu. Acasă la Dan aceeaşi atmosferă. Rudele şi prietenii stau şi îl plâng pe tânărul care în urmă cu numai câteva zile era printre ei. Părinţii lui Dan, îndureraţi nu vor să comenteze nimic. „Sunt  cu sufletul pustiu după ce fiul lor nu mai este alături de ei”, a explicat o bătrână din mulţime.



Au zburat cu maşina 40 de metri

Dan şi Marius erau prieteni din copilărie, iar vineri seara se întorceau de la Slatina. Maşina în care se aflau gonea cu peste 150 de kilometri la oră. Dan Stroiuleasa, de 22 de ani a pierdut controlul autoturismului şi a intrat într-un cap de pod. În urma impactului maşina a fost proiectată într-un autoturism care mergea regulamentar pe sensul opus. Marius a murit pe loc, iar şoferul a decedat la scurt timp după producerea accidentului, în ciuda manevrelor de resuscitare efectuate de paramedicii SMURD. „Veneam de la serviciu către Slatina şi am văzut maşina de pe contrasens. A intrat în mine după care am fost proiectaţi într-un şanţ. Am reuşit să ies din maşină şi am sunat la 112”, a spus Alin Boştinaru, şoferul jeep-ului.
Incredibil este şi modul în care s-a produs acest accident. Între podul de care s-au izbit şi locul accidentului este o distanţă de aproximativ 40 de metri, dar pe carosabil nu se văd urmele maşinii. Din primele cercetări, poliţiştii au concluzionat că maşina condusă de Dan a fost aruncată în aer pâna când s-a izbit de maşina de teren.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat