Şeful Poliţiei Rutiere Olt, avere nejustificată. Inspectorii de integritate spun că Ilie Roşu nu poate justifica bunuri de peste 90.000 lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Comisarul-şef Ilie Roşu a declarat că le-a prezentat inspectorilor ANI documente doveditoare FOTO: Adevărul

Agenţia Naţională de Intergritate a dat astăzi publicităţii un comunicat conform căruia patru functionari publici se fac vinovaţi de fals în declaraţii şi avere nejustificată. Unul dintre aceştia este şeful Serviciului Poliţii Rutiere din cadrul IPJ Olt, comisarul-şef Ilie Roşu.

Roşu nu poate justifica, spune Agenţia Naţională de Integritate prin intermediul comunicatului emis astăzi, o diferenţă de 93.120,44 lei între veniturile realizate în perioada 24 august 2002 – 13 octombrie 2005 şi averea dobândită.

„ Având în vedere cele de mai sus, Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Craiova, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate în perioada 24 august 2002 - 13 octombrie 2005, de către ROŞU ILIE.“, se mai menţionează în comunicat.

În virtutea dreptului pe care funcţionarii verificaţi îl au, anume acela „de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris“, persoanele evaluate, prin urmare şi şeful Poliţiei Rutiere Olt, au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere.

„Mi-au cerut documente, le-am dus, au spus că-mi trimit un răspuns, nu l-am mai primit“

Contactat telefonic, Ilie Roşu a declarat că a fost informat de această evaluare în 2011, când i s-au solicitat şi o serie de documente. „Mi-au cerut documente, le-am dus, au spus că-mi trimit un răspuns, nu l-am mai primit“, a spus Roşu, menţionând că ultimele detalii le-a transmis inspectorilor de intergritate prin 2014.

Cât despre diferenţa nejustificată menţionată de ANI, Roşu crede că ar fi vorba despre apartamentul achiziţionat în 2004. „Le-am spus că l-am cumpărat cu banii din nuntă şi am mai făcut noi un împrumut şi mi-au spus că nu cred că am păstrat banii de la nuntă, din 1998. Le-am pus toate documentele la dispoziţie şi am aşteptat un răspuns. (…) Bineînţels că la mijloc e vorba de o sesizare, dar probabil că mă cheamă la Curtea de Apel, unde voi explica din nou cu documente. Doar că lucrurile de genul ăsta îţi crează un disconfort. Am mai avut colegi care au trecut prin aşa ceva şi e vorba de procese, te judeci cu ei…“, a declarat Ilie Roşu.

Mai multe pentru tine:
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Patru zodii care, în următoarele 7 săptămâni, atrag bani și oportunități. Conjuncția dintre Saturn și Neptun deschide uși neașteptate, aducându-le câștiguri
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare