FOTO VIDEO  Modernizarea secţiei Urgenţe a Spitalului Judeţean Slatina a intrat în linie dreaptă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lucrările de modernizare a secţiei Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean din municipiul Slatina au luat, de zilele trecute, un avânt însemnat după ce utilajele firmei care şi-a adjudecat licitaţia ce va schimba faţa unităţii sanitare etalon a judeţului pentru totdeauna. Astfel, vechea intrarea în spital a dispărut, aceasta fiind demolată pentru a face loc unei intrări moderne şi mai încăpătoare. Lucrarea ar trebui finalizată în şase luni.

Demarate pe data de 22 ianuarie, lucrările de extindere şi modernizare a secţiei Primiri Urgenţe aparţinând Spitalului Judeţean din Slatina se pare că au intrat în ritmul dorit de către beneficiar şi firma executantă, SC Roxana Miranliv SRL. Odată trecute zăpezile şi vremea cunoscând un evident trend de încălzire, au permis muncitorilor firmei menţionate “să intre în pâine”. Astfel, vechea intrare în spital a dispărut în cursul zilelor trecute, vineri şi sâmbătă utilajele grele lucrând de zor la faţa locului. Zeci de basculante încărcate cu materialul de construcţii rezultat după demolare au ieşit pe porţile spitalului, ambulanţele strecurându-se pe lângă utilaje pentru “a descărca” pacienţii la intrarea provizorie amenajată în partea laterală a imobilului unităţii sanitare – spre aleea interioară principală.

Teoretic, lucrările ar fi trebuit să demareze în luna noiembrie, dar vremea ar fi ridicat unele probleme constructorilor. Proiectul de extindere a secţiei Urgenţe va schimba structura fizică a unităţii sanitare-etalon din judeţ şi, în general, întreaga imagine de ansamblu a acestuia, pentru prima dată de la înfiinţarea sa în urmă cu peste 40 de ani. Extinderea UPU va fi însoţită, ulterior, de modernizarea sa prin dotarea cu aparatură medicală de ultimă generaţie.

“Vorbim despre un proiect de amploare ce va schimba pentru totdeauna vechea imagine a Spitalului Judeţean Slatina. În plus, secţia Primiri Urgenţe urmează să fie dotată şi cu aparatură medicală de ultimă generaţie. Noi sperăm ca lucrările să fie definitivate în maximum şase luni”, a afirmat dr. Andrei Iordache, manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina.

Cum va arăta noua secţie UPU

Practic, proiectul presupune lărgirea semnificativă a parterului secţiei Urgenţe către parcarea interioară a unităţii – viitoarea structură a intrării în UPU, acesta urmând să aibă o formă semi-circulară. Un laminator cu diametrul de aproape trei metri va fi amplasat la câţiva metri de intrarea în viitoarea structură a secţiei Urgenţe, luminator ce va furniza lumină ambientală naturală în interior, accesul acesteia fiind oricum facilitată şi de o serie de geamuri amplasate pe toată lungimea parterului dinspre partea interioară a fostei parcări interioare a unităţii. Cu alte cuvinte, spitalul slătinean va mai beneficia de încă o intrare – care se adaugă la cea creată deja -, ambele amenajate în dreptul UPU: una va fi destinată exclusiv preluării pacienţilor aduşi cu autospecialele Ambulanţei sau ale SMURD, iar cealaltă intrare va fi pentru restul celor ce vor intra în spital.

Licitaţia pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de modernizare şi extindere a Unităţii Primiri Urgenţe (UPU) din cadrul Spitalului Judeţean din Slatina a fost câştigată de o asociere de firme din municipiu: SC Roxana Miranliv SRL  (ce se va ocupa de partea de construcţii, n.a.) şi, respectiv, SC C & D Best Design Concept SRL (proiectare). Firma ce va executa construcţia este nimeni alta decât aceeaşi care a realizat, vara trecută, parcarea de 110 locuri în spatele spitalului contra a 15 miliarde lei vechi, o sumă ce a suscitat multe semne întrebări deoarece a fost comparată cu o altă parcare amenajată cu doar câţiva ani înainte în faţa aceleiaşi unităţi sanitare şi care a cuprins 50 locuri, suma contractului fiind însă de numai cinci miliarde lei vechi.

Investiţie derulată pe fonduri proprii de autorităţile locale

Valoarea totală a contractului se ridică la aproape şapte milioane lei (70 miliarde lei vechi), din care 2,8 milioane de lei fără TVA doar partea de construcţii - lucrările trebuind terminate în următoarele şase luni. În acest interval, spitalul va derula licitaţii pentru aciziţionarea şi montarea utilajelor şi echipamentelor medicale noi ce vor dota noua secţie Urgenţe. Investiţia este asigurată financiar de Consiliul Judeţean Olt şi Primăria municipiului, din fonduri proprii. Contractul prevede două etape: prima etapă se axează pe extinderea propriu-zisă a secţiei Primiri Urgenţe aflată la intrarea în spital, pentru ca, în cadrul celei de-a doua etape, să urmeze dotarea UPU cu echipamente medicale moderne.
 

Vă mai recomandăm:

FOTO Spitalul Judeţean din Slatina îşi schimbă înfăţişarea prin extinderea secţiei Urgenţe

VIDEO-FOTO  Parcare de 15 miliarde lei vechi la Spitalul Judeţean din Slatina

Doi doctori de la Spitalul Judeţean Slatina, condamnaţi "cu executare" pentru moartea unui copil de nouă ani

Mai multe pentru tine:
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”