Evaluare Națională 2024. Cifre îngrijorătoare din județul cu cea mai slabă prezență în ultimii ani: un elev din 5 nu a dat examenul

0
Publicat:

Cifre îngrijorătoare în județul Olt. Sute de elevi au absentat la prima probă a Evaluării Naționale 2024 în județul care, în ultimii ani, a condus top-ul nedorit al prezenței slabe. Datele arată că în Olt un elev din cinci care a început clasa a VIII-a nu a mai ajuns să susțină examenul.

Peste 10% dintre elevi au absentat de la prima probă a Evaluării, în Olt FOTO: arhiva/Inquam

Cifre îngrijorătoare vin și în acest an din județul Olt, unde peste 10% dintre elevii înscriși de școli pentru a susține probele Evaluării Naționale nu au ajuns, marți, 25 iunie 2024, la proba la Limba și literatura română. Din 2.908 elevi care au finalizat cursurile clasei a VIII-a și au fost înscriși automat pentru susținerea examenului au lipsit 310. Cifra este comparabilă cu cea de anul trecut, când de asemenea peste 300 elevi au lipsit de la acest examen, plasând județul Olt pe primul loc în top-ul prezenței slabe.

Celor peste 300 de elevi care nu s-au prezentat la examen la prima probă li se adaugă însă alți aproape 330 de elevi care nu au absolvit clasa a VIII-a, din moment ce nu se regăsesc printre cei înscriși, ceea ce ridică numărul elevilor care au început clasa a VIII-a dar care nu au ajuns la examenul de Evaluare Națională la peste 630, adică aproximativ 20%. 

La simularea cu subiecte naționale susținută la începutul lunii februarie 2024, Inspectoratul Școlar Județean Olt anunța că au fost înscriși 3.236 elevi , însă 342 nu s-au prezentat, atunci, la prima probă. 

La nivel național, conform datelor publicate de Ministerul Educației, au fost prezenți 153.398 de absolvenți ai clasei a VIII-a (95,6%).

Cum continuă examenul

A doua probă scrisă (Matematică) a examenului de Evaluare Națională 2024 va avea loc joi, 27 iunie, urmată, vineri, 28 iunie, de ultima probă scrisă (Limba și literatura maternă).

Primele rezultate vor fi afișate în data de 3 iulie, până la ora 14:00. Contestațiile pot fi depuse la centrele de examen sau transmise prin mijloace electronice în zilele de 3 iulie (în intervalul orar 16,00 - 19,00) și 4 iulie (în intervalul orar 8,00 - 12,00).

Elevii care depun/transmit contestațiile completează, semnează și depun/transmit și o declarație-tip în care se menționează că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Documentele sunt semnate și de către părinții/reprezentanții legali ai elevilor minori.

Rezultatele finale vor fi afișate marți, 9 iulie.

Comunicarea rezultatelor obținute se face anonimizat prin coduri individuale care înlocuiesc numele și prenumele, atât în centrele de examen, cât și pe site-ul evaluare.edu.ro, respectându-se Regulamentul general privind protecția datelor personale”, anunță Ministerul Educației.

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente