De ce mănâncă oltenii praz? Zece beneficii ale faimoasei legume. Cât este de sănătos şi ce boli combate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Locuitorii Olteniei se mândresc cu prazul pe care-l consideră un veritabil simbol   (FOTO: Mugurel Manea)

Prazul este mai dulce decât ceapa, dar cu proprietăţi curative oarecum similare. În ţara noastră, el este cultivat în cantităţi mai mari în zona Olteniei, acolo unde e văzut ca un fel de „emblemă“. Puţini ştiu însă că prazul este o excelentă sursă de antioxidanţi şi un remediu naturist eficace pentru bolile cardiovasculare.

Prazul s-a cultivat din cele mai vechi timpuri, egiptenii folosindu-l, de exemplu, şi pentru proprietăţile sale afrodisiace. Leguma se poate utiliza atât în stare crudă, dar şi gătită, consumându-se atât frunzele, dar şi partea albă. Aduce o aromă şi un gust deosebite, contribuind subtil la reuşita fiecărui preparat, fără a anihila însă aromele celorlalte legume.

Prazul negătit termic, doar cu ulei de măsline extravirgin, lăptucă şi spanac - pentru salate – are efect anticancerigen. Prazul este însă folosit şi pentru uz medicinal. Cercetătorii în domeniul medicinii de la Universitatea Klagenfurt din Austria au demonstrat, în urma a şase ani de studiu, că un consum sporit de frunze verzi de praz timp de 100 de zile creşte eficacitatea metabolismului proteic hepatic cu 60-70%. Stimularea metabolismului proteic explică, mai modern, recomandarea prazului în astenii fizice şi nervoase, dezechilibrări nervoase, sclerozarea unor ţesuturi cum ar fi, spre exemplu, arteroscleroza sau scleroza în plăci.

Dr. Diana Stuparu, specialist în diabet, boli de metabolism şi de nutriţie la Spitalul Judeţean din Slatina, precizează că prazul are un efect antiagregant foarte asemănător cu cel al aspirinei, care ajută la prevenţia formării de trombi în artere şi vene ce stau la baza apariţiei infarctului de miocard sau a trombozei venoase periferice.

“Prazul are mai multe proprietăţi curative. Este, printre altele, o sursă excelentă de antioxidanţi şi un remediu naturist extrem de eficace pentru bolile cardiovasculare. De asemenea, scade colesterolul prin antioxidanţi prin sulful şi alicina pe care le conţine, este antiparazitar şi are şi un efect antimicrobian similar cu cel al usturoiului şi cepei . Ajută la scăderea tensiunii arteriale prin stimularea sintezei de oxid ventric, o substanţă vaso-dilatatoare”, afirmă dr. Diana Stuparu.

Iar proprietăţile benefice ale prazului asupra organismului uman nu se opresc aici. El are un bogat conţinut în acid folic, care protejează inima prin scăderea homocistinei, elimină acidul uric – fiind, deci, foarte indicat în tratarea gutei -, plus un efect calmant.

Întrebuinţări terapeutice ale prazului

Prazul mai este şi un diuretic puternic, antiedematos şi reglator al tensiunii arteriale, fiind, totodată, şi un remediu redutabil în combaterea insuficienţei renale cronice. Prazul conţine, între altele, vitaminele A, B, C, E, K, minerale - potasiu, calciu, magneziu, fier, mangan, zinc, kamferol, fibre alimentare, polifenoli ş.a. Antioxidanţii şi compuşii cu sulf din praz au efect antiinflamator, aducând un beneficiu în cazul bolilor precum: ateroscleroza, diabet zaharat, poliartrită, alergii, obezitate, cancer de colon.

În reţete medicale, prazul poate fi preparat în următoarele feluri:

--- pentru scăderea colesterolului: se taie fin 2-3 tulpini de praz bine spălate, se pun la macerat zece zile într-un litru de vin alb, apoi se strecoară şi se bea în fiecare zi un păhărel după-masa de dimineaţă;

--- pentru acnee: se stoarce un praz fraged în storcătorul de fructe sau se dă prin maşina de tocat, sucul obţinut se strecoară printr-un tifon steril ce se poate amesteca şi cu 50 ml. zer; se obţine o loţiune cu care se vor tampona zonele afectate după spălarea tenului cu un săpun neutru; se lasă să acţioneze 30 de minute, apoi se clăteşte cu apă călduţă;

--- pentru tuse (sirop): se pun trei tulpini de praz la fiert în apă cât să le acopere; când se înmoaie bine se zdrobeşte prazul şi se adaugă în amestec două linguri de miere, se ia o lingură din această poţiune la fiecare apariţie a simptomului de tuse;

--- pentru boli renale: o tulpină de praz mărunţit se fierbe într-un litru de apă timp de 8-10 minute; se beau 2-3 căni pe zi pe parcursul a 2-3 luni, neîndulcit;

--- mască pentru tenul gras: se poate prepara o mască din câteva rondele de praz fiert mixate cu 5-6 picături de tinctură de propolis şi 1-2 linguriţe de iaurt.

Vă mai recomandăm pe aceeaşi temă: 

Untul, margarina şi uleiul - moartea din farfurie: de ce sunt nocive şi cum ne îmbolnăvesc aceste alimente

Spune-mi ce te doare ca să-ţi spun ce să mănânci !

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete