Consiliul Judeţean Olt se împrumută de 20 milioane lei pe zece ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Suntem primii la plata datoriilor bancare

Instituţia Consiliului Judeţean Olt a aprobat contractarea unui împrumut în valoare de 20 milioane lei pe o durată de zece ani. Banii vor fi cheltuiţi pentru finalizarea unor investiţii ce beneficiază de fonduri nerambursabile de la UE.

Iniţial, contractul trebuia încheiat pe o durată de 15 ani, dar, pentru că la licitaţia organizată de Consiliul Judeţean Olt pentru alegerea băncii de unde urma să contracteze creditul nu s-a prezentat nimeni, s-a decis reducerea perioadei de rambursare.

“Banii vor fi utilizaţi la finalizarea unor obiective de investiţii în judeţ care beneficiază de fonduri nerambursabile de la Uniunrea Europeană. Mai exact, este vorba despre reabilitarea şi modernizarea DJ 677 limita judeţ Vâlcea – Piatra Olt, Bursa de cereale din oraşul Corabia, precum şi proiectul Managementul situaţiilor de urgenţă provocate de evenimente hidro-meteo periculoase şi de calitate a mediului”, a declarat preşedintele C.J. Olt, Paul Stănescu.

Sursa citată a precizat că, în ce priveşte ultimul proiect menţionat, a fost deja semnat contractul de furnizare între C.J. Olt şi SC Asesoft International SA având ca obiect furnizarea, instalarea şi punerea în funcţiune a sistemului de monitorizare şi avertizare pentru managementul situaţiilor de urgenţă provocate de fenomene hidrologice, meteorologice şi de poluare a mediului. A fost inclusă în acelaşi contract şi asigurarea serviciilor accesorii furnizării, respective servicii informatice profesionale – instruire şi pentru intervenţie prin folosirea sistemului de alarmare. Contractul se va finalize până în decembrie a.c.

Mai multe pentru tine:
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
O tânără prezentatoare a murit la nici 30 de ani
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte