Al doilea accident rutier grav al zilei în Olt, lângă Slatina. Doi copii și o femeie au fost răniți

0
Publicat:

Un nou accident grav s-a petrecut luni, 17 octombrie 2022, în județul Olt, o femeie care conducea un autoturism suferind răni grave. Doi copii, pasageri în același autoturism, au suferit de asemenea răni. Cu două ore înainte, în municipiul Slatina, un șofer a fost rănit în urma unui alt accident rutier, decedând la spital.

O autobasculantă și un autoturism s-au lovit FOTO: martor

De data aceasta accidentul s-a petrecut în comuna Curtișoara, la câțiva kilometri de Slatina, fiind implicate un autoturism și un ansamblu de vehicule. 

„Luni, 17 octombrie a.c., în jurul orei 15:00, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat prin apel 112 cu privire la producerea unui eveniment rutier pe Drumul Județean 546, în comuna Curtișoara. La fața locului, s-au deplasat polițiștii din cadrul Biroului Rutier Slatina.

Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că în eveniment au fost implicate două autovehicule, respectiv, un ansamblu de vehicule, format din cap tractor și semiremorcă, condus de un bărbat, în vârstă de 60 de ani, din municipiul Slatina și un autoturism, condus de o femeie, din comuna Curtișoara.

În urma evenimentului rutier, femeia și doi minori, pasageri in autoturismul condus de aceasta, au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportați la Spitalulul Județean de Urgență Slatina”, a precizat purtătorul de cuvânt al Poliției Olt, Claudia Radu.

Autoturismul era condus de o femeie FOTO: martor

Conducătorul ansamblului de autovehicule a fost testat cu aparatul etilotest, dovedindu-se că acesta nu consumase băuturi alcoolice.

Starea femeii care se afla la volanul autoturismului nu a permis, însă, testarea cu alcooltestul, urmând ca acesteia să-i fie recoltate probe biologice de sânge, la spital.

În autoturism se mai aflau o fată de 13 ani și un băiat de 12 ani, și aceștia fiind răniți.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, fiind continuate cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, au mai precizat reprezentanții IPJ Olt.

Mai multe pentru tine:
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Imagini din interiorul casei lui Virgil Ianțu. Vila cu două niveluri, complet transformată după renovare: „O adevărată investiție, la care mă gândesc cu mândrie”
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Mesajul de ultimă oră transmis de Kate Middleton după o apariție-surpriză! Ce o preocupă pe prințesă
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Ce trebuie să pui în șifonier pentru a menține tot timpul un miros proaspăt și frumos. Trucurile simple care funcționează întotdeauna
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii