Teodor Tulpan se află în fruntea topului „Mari Sibieni”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primul român pe Everest, sibianul Teodor Tulpan, se numără printre cei mai votaţi candidaţi ai campaniei „Mari Sibieni”

CITEŞTE ŞI:

Un tânăr istoric îl caută pe cel mai mare sibian al tuturor timpurilor

Ella-Maria Marin: „Sibiul este oraşul meu de vis”

La secţiunea sport a campaniei Mari Sibieni, alpinistul Teodor Tulpan ocupă detaşat prima poziţie, adunând cele mai multe voturi din partea publicului. Până ieri, peste o mie de sibieni se alăturaseră campaniei şi îşi votaseră preferaţii. „În urma votului vom realiza un top complet pe care îl vom prezenta la începutul lunii octombrie. Primii zece vor reieşi în urma votului. Vor fi prezentaţi doar în ordine alfabetică. Din acel moment, ei vor primi un avocat, adică o personalitate sau un specialist în domeniu, care le va susţine imaginea şi vor veni cu argumentele necesare care vă vor face să îi votaţi încă odată, într-un sondaj final ce are menirea a alege pe cel mai mare sibian din istorie”, spune Răzvan Pop, unul din iniţiatorii campaniei.

Campania ajunge în şcoli

Până atunci însă, campania ajunge de săptămâna viitoare în şcolile şi liceele sibiene, astfel elevii având ocazia nu doar de a-şi cunoaşte cei mai vrednici înaintaşi, dar şi de a-şi alege şi susţine preferaţii. “În primul rând îi invităm pe sibieni să îşi aleagă cel mai mare sibian. Cel mai mare sibian din istorie, începând cu cavalerii şi primarii secolelor medievale şi finalizând cu artiştii contemporani, dând un exemplu”, explică şi Tudor Popa, celălalt organizator al campaniei. Teodor Tulpan este primul român pe Everest şi deţine recordul mondial la lansare cu parapanta, la altitudine, din 2009 din Caucaz.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

Mai multe pentru tine:
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
O comună din România va avea un aeroport modern pe 200 de hectare, cu o pistă de 3,5 kilometri
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG