Peste 250 de poliţişti „au bombardat“ Ministerul de Interne şi Guvernul cu mailuri prin care cer transparentizarea procedurilor de calcul al salariilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Emil Pascut, liderul SPR Diamantul, spune ca sunt semnale ca reprezentantii MAI iau în calcul posibilitatea desecretizării. FOTO Eduard Enea

Zeci de poliţişti au răspuns unei iniţiative a Sindicatului Diamantul şi au trimis mailuri la Guvern şi MAI în care cer transparentizarea procedurilor de calcul al salariilor.

Potrivit reprezentanţilor SPR Diamantul, până acum au scris mailuri Guvernului şi Ministerului de resort peste 250 de poliţişti. 

”Noi, SPR Diamantul, am lansat o campanie de transparentizare a procedurilor de calcul al salariilor poliţiştilor şi de modificare a menţiunilor de pe fluturaşul de salariu ca acesta să devină clar, inteligibil. La momentul actual, cine vrea să vadă care sunt componentele din care i s-a format salariul, ce sporuri primeşte, se simte ca ultimul tâmpit. Fluturaşul arată prea puţin, iar ordinele cu procedura de salarizare sunt secretizate. Până în 2010, ordinele astea erau nesecrete. Aceste norme administrative sunt secretizate ilegal, în contra principiului general impus în legea de salarizare.  

  

Trebuie menţionat şi că intensitatea sindicalismului în poliţie, la momentul de faţă, este aproape de genuchiul broaştei. Sindicatele sunt dominate de pensionari, de lideri cu dosare penale, de lideri preocupaţi să- şi numere salariiile cu multe zerouri pe care le primesc de la sindicate. De alţi lideri care aşteaptă pensia, la distanţă de câteva luni. Deci nu prea avem cu cine, noi cei de la SPRD, să mişcăm ceva. aşa că avem nevoie de ajutorul vostru să reuşim să obţinem transparentizarea salariilor, pentru voi. Cine vrea să ajute? Nu vă cerem mult. Vrem doar să ne ajutaţi să petiţionăm cu mailuri, Guvernul, Ministerul, unităţile care va plătesc salariile. Noi vă vom da modele. Cine s-a săturat să bată pasul pe loc? Şi mai vreau să vă atrag atenţia asupra unui aspect important. Sursa puterii sindicatelor sunt oamenii. Degeaba avem noi idei, pentru binele vostru, dacă voi, oamenii pentru care ne zbatem, nu sunteţi alături de noi. Rămânem cu ideile în braţe. Sau purtăm nişte procese care vor dura 4-5 ani, cu rezultat incert. Mesajul nostru este pentru oricine vrea să ajute, poliţist, nu doar pentru membrii SPRD”, spun reprezentanţii SPR Diamantul.  

  

Campania de transparentizare durează până la sfârşitul acestei săptămâni. ”Avem semnale ca reprezentantii MAI iau în calcul posibilitatea desecretizării însă sunt condiţionati de nevoia de a se desecretiza mai întâi de către Guvernul Cioloş, HG 0292 din 2011”, spune Emil Păscuţ, liderul SPR Diamantul. 

Mai multe pentru tine:
Imagini din interiorul casei lui Virgil Ianțu. Vila cu două niveluri, complet transformată după renovare: „O adevărată investiție, la care mă gândesc cu mândrie”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Mesajul de ultimă oră transmis de Kate Middleton după o apariție-surpriză! Ce o preocupă pe prințesă
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Ce trebuie să pui în șifonier pentru a menține tot timpul un miros proaspăt și frumos. Trucurile simple care funcționează întotdeauna
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii