Ce fel de selfie şi-ar fi făcut pictorii din secolul al XIX-lea dacă ar fi avut cont de Instagram

Firea artistică a lui Courbet, ironicul Degas sau suferindul Munch: cum ar fi arătat cunoscuţi pictori ai secolului al XIX-lea dacă aceştia ar fi avut un cont pe Instagram.

Francisco de Goya, „Autoportret” (1815)

În acest autoportret de Goya are aproape 70 de ani şi demult este fără auz. E în momentul când deja a trecut prin multe în viaţa sa, fiind cunoscut pentru faptul că cele mai importante momente şi le-a imortalizat în autoportrete: cariera de la Curtea Regală a Spaniei, instabilităţile politice, boli şi realizarea diverselor picturi şi gravuri etc. În acest portret îl vedem pe artist cu părul dezordonat şi cu faţa obosită, deşi nu foarte în vârstă. Goya primeşte comenzi de la casa regală înainte şi după confruntarea Spaniei cu Franţa lui Napoleon, dar peste câţiva ani acesta se va muta pentru totdeauna în Franţa.

Francisco de Goya a fost un om uimitor, care a ţinut pasul cu schimbările epocii, dar fiind în acelaşi timp recognoscibil şi unic în lucrările sale. Anume lucrările sale îi va inspira mai târziu pe suprarealişti. Anume el nu se temea să scoată în evidenţă temerile şi tiparele subconştientului, care au fost analizate ulterior de psihanalişti. Dar în portretele sale nu există monştri - doar un om cu umerii lăsaţi şi privirea gravă, care a trecut prin multe.

Gustave Courbet. „Disperatul” (1843-1845)

Nu există nicio îndoială că dacă ar fi trăit în prezent Gustave Courbet şi-ar fi deschis un cont pe Instagram unde ar fi postat fotografii cu câinele său sau selfie-uri în diferite ipostaze. Pictorului francez îi plăcea să se joace şi să se admire - acest lucru îl putem deduce analizându-i autoportretele realizate în tinereţe. Unul din rolurile pe care le juca Courbet (ex: rănit sau muzician) era - omul la limita disperării. Dacă vă întrebaţi dacă el însuşi a fost vreodată la limita disperării - fără îndoială. Dacă se uita el în aceste momente în oglindă şi se apuca de păr - puţin probabil. În acest autoportret vedem schiţa unui artist: ca şi cum ar juca un rol dramatic în faţa camerei de luat vederi, exagerând puţin - ceea ce e destul de natural pentru artiştii secolelor XVII-XVIII.

Edgar Degas. „Degas vă urează bun venit” (1865-1866)

Un melancolic neîncrezător în sine şi mizantrop, Degas îşi făcea des autoportrete, dar nu pentru a se admira, ci mai degrabă în scop de studiere. El are întotdeauna o privire tristă şi sceptică şi nu este dornic de comunicare. Ceea ce e straniu însă, este că el ne salută. De ce? Probabil, este o imitaţie ironică a lui Degas, care ironizează fotografiile din cărţile de vizită pe care sunt ilustrate cavaleri ridicându-şi pălăria în semn de salut. Pictorul francez ştia la acea vreme arta fotografiei şi chiar a fost o vreme fotograf amator. Dar această perioadă nu a fost una de bun augur pentru el: anume atunci el a renunţat la scenariile academice, concentrându-se pe aspectele vieţii moderne.

Edvard Munch. „Autoportret cu ţigaretă” (1895)

Munch ar fi fost un actor ideal pentru un serial cu un subiect sumbru. A avut o viaţă dramatică: era frumos, a avut iubiri aprinse, idei stranii, paranoie, ieşiri de sub control, a pierdut oameni apropiaţi, boli şi frici.

În autoportretul din anul 1895 el aminteşte despre perioada boemă a vieţii sale: stă şi fumează ca şi cum ar fi în lumina unui felinar. Acesta se aseamănă cu un alt autoportret de-al său („Autoportret în iad”), pictat în 1903, în care artistul s-a prezentat arzând în flăcările iadului. Umbrele şi sclipirile de lumină, amurg şi strălucire - e un contrast ca şi muzica lui Wagner sau Jean Sibelius. În această perioada începuse deja lucrul la o serie de tablouri, printre care celebrul „Strigăt”. Întreaga operă a lui Munch este foarte personală, autobiografică: întodeauna se simte drama, suferinţa, frica, gelozia, durerea. E un autoportret al unui om îngrijorat la trecerea dintre secole: în interiorul lui nu există linişte, viitorul îl sperie, el e disperat.

(După Arzamas.Academy)